Premierul Theresa May afirma săptămâna trecută că doreşte o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar, timp în care imigranţii comunitari vor putea continua să muncească în Marea Britanie, dar ca etapă premergătoare a unui nou regim privind imigraţia. Pe de alta parte, companiile globale de servicii financiare, cu mii de angajaţi în Marea Britanie şi sedii restrânse în Europa, nu sunt convinse că dupa acest ragaz se va ajunge la un acord obligatoriu cu Uniunea Europeană.

Sa astepti inseamna sa pierzi bani, avand in vedere ca înfiinţarea unei subsidiare cu licenţă completă în interiorul UE dureaza aproximativ 18 luni. In aceste conditii, unele bănci au solicitat autorităţilor de reglementare din UE permisiunea crearii de filiale, semnand, totodata,contracte de leasing pentru noi sedii şi în curând vor începe relocarea angajaţilor din Londra.

Un ultim exemplu in acest sens este cel al băncii investiţii Bank of America Corp care îşi definitivează aranjamentele în perspectiva Brexit-ului si negociază închirierea unui sediul în centrul Parisului, unde va muta iniţial 300 de traderi, au detaliat interlocutorii agentiei Bloomberg. O altă mare bancă americană de investiţii, JPMorgan Chase, a ales Varşovia pentru a găzdui un nou centru global de operaţiuni, unde va angaja în următorii trei ani peste 3.000 de persoane.

Iata de ce, subliniaza sursele respective, chiar dacă Theresa May obţine o perioadă de tranziţie de doi ani, acordul ar fi nefolositor dacă până atunci cele două părţi nu ajung la o înţelegere privind un acord de liber schimb. "Industria bancară nu poate aştepta la nesfârşit să obţină indicii clare privind viitorul. Oamenii încep să-şi regândească opţiunile privind modul în care îşi pot servi mai bine clienţii şi îşi pot desfăşura activitatea", a apreciat directorul general al băncii elveţiene UBS, Sergio Ermotti.

Marile firme de servicii financiare cu sediul în Marea Britanie, îngrijorate că ar putea pierde accesul la piaţa unică europeană după finalizarea Brexitului, iau în calcul mutarea unor operaţiuni şi angajaţi în alte centre financiare europene, cum ar fi Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam şi Luxemburg. În acest timp, Polonia, Ungaria şi Cehia se concentrează pe locurile de muncă din zona middle office a industriei financiare şi pe serviciile tehnice, unde salariile nu sunt astronomice, dar sunt mult mai multe locuri de muncă.