"Comisia Europeană face progrese constante în negocierile care se derulează în prezent cu privire la TTIP. Chiar dacă discuţiile comerciale au nevoie de timp, procesul continuă. Ultima rundă de negocieri a avut loc la mijlocul lunii iulie la Bruxelles", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. El a subliniat că negocierile au intrat într-o fază crucială, în condiţiile în care pe masa negocierilor există propuneri pentru toate capitolele.

"Dacă toate condiţiile vor fi îndeplinite, Comisia Europeană este gata să semneze un acord până la finele anului", a spus Margaritis Schinas, adăugând că executivul comunitar nu va sacrifica standardele europene în materie de siguranţă, sănătate, protecţie socială şi diversitate culturală pentru a ajunge la un acord cu SUA.

Anterior, şi negociatorul şef al Uniunii Europene pentru discuţiile cu SUA privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), Ignacio Garcia Bercero, a contrazis afirmaţiile ministrului german al Economiei, Sigmar Gabriel. Întrebat dacă afirmaţiile făcute de Sigmar Gabriel sunt adevărate, Ignacio Garcia Bercero a răspuns: "Nu. Amintiţi-vă de ceea ce spunea Mark Twain". Una din expresiile atribuite faimosului scriitor american este "zvonul despre moartea mea este exagerat".

TTIP este un acord comercial între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii ce se prefigurează a deveni cel mai mare acord regional de comerţ liber din istorie. Prima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2013, având ca scop înlăturarea obstacolelor comerciale dintre cele două pieţe prin reducerea barierelor tarifare şi non-tarifare, respectiv uniformizarea reglementărilor de natură tehnică şi standardelor dintr-o gamă largă de sectoare economice, scrie agerpres.