Potrivit acestuia, anul trecut, piaţa a fost impulsionată în primul rând de sectorul rezidenţial, care a atras investitori în zona de nord a oraşului, dar şi de sectorul logistic, care continuă să se dezvolte accelerat în vest, la intrarea pe autostrada Bucureşti - Piteşti. De altfel, aproape 90% din suprafaţa terenurilor tranzacţionate anul trecut este destinată dezvoltării unor proiecte rezidenţiale (62,8%) sau logistice (26,4%).
Cea mai mare tranzacţie, atât ca volum, cât şi ca valoare, a fost reprezentată de achiziţia unui teren de 48 de hectare din zona Băneasa pentru dezvoltarea unui proiect mixt, predominant rezidenţial. Tot un proiect mixt, cu o componentă rezidenţială semnificativă, dar şi cu spaţii de retail şi de birouri, va fi dezvoltat pe terenul fostei fabrici Automatica din zona Floreasca.
Revenirea interesului pentru sectorul rezidenţial din nordul Capitalei vine după o perioada destul de lungă cu activitate scăzută. Datele centralizate de Institutul National de Statistică arată că anul trecut în Sectorul 1 al Capitalei au fost date în folosinţă doar 380 de locuinţe noi, dintr-un total de 3.838 de unităţi locative livrate la nivelul Bucureştiului. Pe de altă parte, activitatea de tranzacţionare pe segmentul terenurilor destinate clădirilor de birouri a fost mai scăzută şi s-a concentrat pe loturi mai mici din zone centrale, precum Calea Victoriei, unde un grup belgian a cumpărat un lot de peste 5.000 de metri pătraţi, conform analizei Cushman & Wakefield Echinox, preluata de agerpres.
- Home /
- Companii /
- Imobiliare
Publicat de Ioana Ivan la 10 may 2017, 11:00
Bucuresti: Tranzactiile cu terenuri au stabilit un nou record
Piaţa terenurilor din Bucureşti a atins anul trecut un nou record, fiind tranzacţionate loturi cu o suprafaţă cumulată de 110 hectare, mai mare cu 144% faţă de 2015, în timp ce, ca valoare, aceasta s-a ridicat la 127 de milioane de euro, în creştere cu 41%, conform unei analize realizate de o companie de servicii imobiliare.

Etichete: terenuri, tranzactie, Baneasa, Cushman, capitala bucuresti
CBRE: Cererea pe piața spațiilor de birouri atinge 220.000 m2, în primele nouă luni din 2018
C&W Echinox: În primele nouă luni s-au tranzacționat în București terenuri pentru dezvoltarea a 8.000 de locuințe și 180.000 mp de birouri
Avertismentul președintelui Asociatiei Analistilor Financiari-Bancari: Nu cumpărați acum locuințe. Preturile vor scădea cel putin cu 25%-30% in urmatorii 2-3 ani
AFI Europe România a înregistrat o creștere de 12% a venitului operațional net în primele trei luni