„Nu este o lucrare impotriva medicamentelor”, scrie Mikkel Borch-Jacobsen in postfata la Big Pharma, atotputernica industrie care se joaca de-a sanatatea noastra. „Este o lucrare impotriva unei industrii care, deturnand utilizarea pentru a face profit, cu riscul de a ne pune sanatatea in pericol, modifica natura medicinii”, precizeaza filosoful, istoriculsi profesorul Universitatii din Washington, care a coordonat lucrarea.

IN opinia autorior, medicamentele sunt „substante uluitoare, admirabile, care fac adevarate miracole”. Cu alte cuvinte, cartea nu se ridica impotriva preparatelor farmaceutice in general sau impotriva unor familii terapeutice. In schimb, atacul indreptat impotriva producatorilor de medicamente este violent si bazat pe fapte precise care arata ca este ceva putred in marele regat al medicinei.

Este, spre exemplu, suficient de a nota frecventa „afacerilor” care implica aproape toate marile laboratoare mondiale. In paralel, medicii nu sunt intotdeauna suficient de vigilenti si informati, iar agentiile sanitare nu blocheaza sistematic vanzarea unor produse inutile si periculoase. Autorii explica modul in care dovezile se fac nevazute, iar riscurile ascunde de laboratoare. Si cum, „la toate nivelurile, profitul producatorilor trece inaintea intereselor pacientilor”.

Intr-unul din capitole, autorii demonstreaza, spre exemplu ca, fiind vorba de prescriptii fara autorizatie de vanzare, cazul Meidator nu este, din nefericire, o exceptie. In mai 2004, laboratorul Warner-Lambert a fost condamnat la 430 de milioane de dolari pentru marketing „criminal” promovat pentru produsul sau antiepileptic. Food and Drug Administration a autorizat acest medicament pentru tratarea epilepsiei. Dar laboratorul a dat de inteles medicilor ca preparatul este bun in cazul de migrena, neuropatie periferica sau scleroza laterala amiotropica.

Unele cifre sunt cutremuratoare: anual, aproape 200.000 de persoane mor in Europa din cauza efectelor catalogate „secundare” ale medicamentelor. Supradozele de calmare a durerilor ucid mai mult decat heroina si cocaina. Autorii avertizeaza, de asemenea, in legatura cu asa numita „strategia Wikipedia”, o cale de dezinformare pe internet.