Cu toate acestea, accesul în muzeu va fi permis, dar vor exista zone cu restricţii.
"Pentru a asigura condiţiile prielnice pentru desfăşurarea Conclavului, Capela Sixtină va fi închisă publicului, începând de azi, 5 martie, până la o dată ce va fi anunţată ulterior", se arată într-un comunicat oficial, postat pe site-ul Muzeului Vatican, şi preluat de ANSA.

În această perioadă, vizitele publicului nu vor putea fi efectuate în Apartamentul Borgia şi nici în aripa care găzduieşte colecţia de artă religioasă modernă.