NIST-F2 este un proiect lansat de cercetătorii de la Joint Institute of Laboratory Astrophysics (JILA), fiind iniţiat de către Universitatea din Colorado şi Institutul Naţional al Standardelor şi Tehnologiei din Statele Unite (NIST).

Potrivit livescience.com, pentru ceasul anatomic experimental, care nici nu va pierde, nici nu va câştiga o secundă în decursul a 4,5 miliarde de ani, cercetătorii americani au folosit ca element chimic stronţiul. Deşi ceasul NIST-F2 are la baza atomi de stronţiu, referinţa internaţională actuală are la bază atomii de cesiu. Cercetătorii americani speră totuşi că noul ceas va contribui la modificarea referinţei internaţionale.

Directorul NIST, Thomas O'Brian, estimeaza că ceasul ultraprecis nu numai că va conduce la o mai bună utilizare a sistemelor GPS, dar probabil că, pe viitor, va contribui la lansarea unor aplicaţii pe care nici nu le-am putea concepe sau imagina în prezent. În plus, descoperirea are posibile implicaţii majore pentru o varietate de senzori care măsoară diverse forţe, precum gravitaţia, dar şi câmpul magnetic şi temperatura.

Spre deosebire de ceasurile mecanice care folosesc mişcarea unui pendul pentru a măsura ora, cele atomice se bazeaza pe durata unei secunde, corespunzând unui fenomen fizic care se reproduce cu regularitate, dar si pe frecvenţa întotdeauna constantă a luminii necesare pentru a face să vibreze un atom de cesiu.