"Lucrurile reclamate astăzi de colegii din sindicat sunt în mare parte reale cu ceea ce se întâmplă în stradă. Lipsa ritmicității mijloacelor de transport nu este un secret și o simțim pe pielea noastră, dar problema esențială este lipsa banilor. Vreau să ajungem la un buget pe care noi l-am propus spre aprobare pentru subvenție, dar care a fost forfecat. Am cerut 600 de milioane de lei și avem doar 536 de milioane de lei. Din păcate, nu reușim să ne încadrăm pentru punerea pe picioare a parcului. Nu facem față", a declarat directorul general al regiei, Vincențiu Daniel Antonescu.

În opinia acestuia, următorul pas este o reanalizare a bugetului, cel puțin până la un nivel de 570-580 de milioane de lei, în așa fel încât să poată fi puse în circulație 835 de autobuze față de 767 câte circulă în prezent, scrie agerpres in editia online.

"Trebuie să facem lobby pentru o reanalizare a bugetului, măcar undeva la 570 — 580 de milioane de lei, ca să putem să funcționăm în condiții de minimă decență. La ceea ce s-a propus în momentul de față, nu ai cum să funcționezi decât la fel ca în 2014, an în care s-au investit în jur de două milioane de lei pentru parc. Este foarte, foarte puțin. Sunt autobuze din 2007 și 2008 care necesită întreținere și dacă nu le revigorăm și anul acesta riscăm să cadă de tot la pământ. De aceea am cerut 600 de milioane de lei, ca să ajungem de la 767 de autobuze la cel puțin 835 de autobuze în circulație, iar la tramvaie avem un deficit de 14, și vrem să ajungem cu 280 în traseu. La troleibuze avem 186 pe traseu și nu există imobilizări multe", a explicat Antonescu..

El a asigurat că "nimeni nu își dorește o grevă în București", după cum au amenințat sindicaliștii, de aceea au fost chemați la discuții pentru a găsi soluțiile împreună. Șeful RATB recunoaște că instabilitatea și inconsecvența managementului RATB a creat anumite fisuri în activitatea regiei, dar statutul de director interimar nu îl împiedică să funcționeze la capacitate maximă, argumentând încă o dată că lipsa banilor este problema esențială în cadrul RATB.