Analizele de laborator făcute de DSVSA Bucureşti pe micii produşi de o firmă din Ploieşti şi vânduţi într-un supermarket din Capitală au confirmat suspiciunile privind prezenţa cărnii de cal în locul cărnii de vită, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă.

Acesta a precizat că DSVSA Prahova a amendat producătorul din Ploieşti cu 30.000 de lei pentru substituirea cărnii.

Mihai Terecoasă a mai spus că în prezent se aşteaptă rezultatele altor trei analize de laborator, prelevate de la mici produşi de aceeaşi firmă, în condiţiile în care respectiva societate comercială a distribuit printr-un lanţ de supermarket-uri aproape 2.000 de caserole cu mici în 36 de judeţe. Aceste analize sunt făcute tot în laboratoarele DSVSA Bucureşti.
Citeşte şi: SCANDALUL CĂRNII DE CAL: Carne tocată etichetată vită, despre care se crede că ar fi de cal, într-un magazin din Capitală

Firma din Ploieşti amendată pentru că a produs mici ce conţin carne de cal fără a fi etichetaţi ca atare este administrată de soţul fostei şefe a biroului siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul DSVSA Prahova, iar subalternii acesteia sunt cei care fac controalele la firme precum cea administrată de soţul său. Directorul acestei instituţii a declarat că, în urma alertei alimentare, angajata a fost trecută pe o funcţie de execuţie în cadrul biroului care are în responsabilitatea verificarea produselor non-alimentare.

  Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat o alertă alimentară după ce într-un magazin din Bucureşti a fost descoperită cantitatea de 200 de kilograme de carne tocată asupra căreia a existat suspiciunea de fraudă constând în substituirea cărnii de vită cu cea de cal.

În urma extinderii verificărilor s-a constatat că producătorul micilor, o firmă din Ploieşti, a distribuit printr-un cunoscut lanţ de supermarket-uri, în 36 de judeţe, 1.920 de caserole a câte 800 de grame de mici.