Veronica Cîrstoiu, judecător la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, este cercetată pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, a anunţat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

În acelaşi dosar este cercetat şi fiul judecătoarei, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, au remis prin intermediar, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, "în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale".

"În acest context, la seara zilei de 8 august 2013, una din tranşele de bani, în cuantum de 50.000 euro, a fost primită de Cergan Florin pentru a o remite mamei sale Cîrstoiu Veronica. Aceasta, la rândul său, potrivit înţelegerii cu persoanele implicate şi interesate, urma să transmită această tranşă unuia dintre judecătorii învestiţi cu judecarea uneia dintre cauzele respective", potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale.

Florin Cergan a fost prins în flagrant, joi seară, procurorii dispunând vineri reţinerea lui pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DNA au solicitat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, avizul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Veronicăi Cîrstoiu.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a fost citată să se prezinte vineri după-amiază, la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.