Indicele masoara interesul persoanelor fizice pentru a obtine finantare sub forma unui credit sau card de credit. Dintre acestea, aproape doua treimi au obtinut un rezultat favorabil. 
 
Insa, procentul celor care au aplicat efectiv pentru un imprumut pe Efin.ro a fost relativ scazut, respectiv 15.8% dintre cei care ar putea accesa credite. 
 
“Acest procent nu este deloc surprinzator tinand cont de faptul ca perioada de criza economica i-a facut mult mai responsabili pe romani atunci cand vine vorba de achizitionarea produselor financiare, prin cantarirea cu atentie a riscurilor, acestia alegand sa se imprumute doar pentru lucruri importante, de care au neaparat nevoie. Astfel, romanii testeaza daca pot accesa credite, dupa care fac acest lucru atunci cand au nevoie, sau cand se decid asupra bunului pe care doresc sa il achizitioneze cu banii imprumutati”, subliniaza Dragos Cabat, Managing Partner la Efin.ro.
 
Cele mai multe persoane care au aplicat pentru un imprumut in primele cinci luni din acest an au optat pentru un credit de nevoi personale (35251%), dar si pentru credite Prima Casa (11.73%) si credite rapide (11.92%).
 
Intentia de creditare este mai mare in randul romanilor cu varste cuprinse intre 20 si 30 ani (40,4%) si cu o vechime in munca intre 6 luni si 3 ani (35,26%).
Peste 70% dintre persoanele care au aplicat pentru un imprumut nu au alte credite in derulare.