Conform specialiştilor, aceşti munţi au început să se formeze probabil în urmă cu cel mult 100 de milioane de ani, fiind foarte tineri prin comparaţie cu vârsta sistemului solar - 4,6 miliarde de ani. În plus, procesul de formare a acestor munţi ar putea să fie încă în derulare, conform lui Jeff Moore, de la Centrul de Cercetare Ames al NASA din Moffet Field, California, liderul echipei care se ocupă de analiza geologică şi geofizică a imaginilor obţinute de New Horizons.

Jeff Moore a explicat că un prim indiciu al tinereţii acestor munţi este reprezentat de absenţa craterelor din regiune. 'Este una dintre cele mai tinere suprafeţe observate în sistemul nostru solar", a subliniat Moore. Modul de formare a acestui lanţ muntos este încă necunoscut. Spre deosebire de lunile îngheţate ale planetelor gazoase din sistemul nostru solar, Pluto nu este încălzit de interacţiunile gravitaţionale cu astfel de planete gigantice.

'Acest lucru ne poate face să reevaluăm cauzele posibile ale activităţilor geologice de pe aceste luni îngheţate", conform lui John Spencer, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado, membru al echipei de geologi coordonate de Jeff Moore.

Aceşti munţi sunt formaţi probabil din apă îngheţată. Deşi suprafaţa acestui planetoid este acoperită în mare parte din gheaţă de metan şi azot, aceste substanţe îngheţate nu sunt suficient de dure pentru a ridica munţi. Cel mai probabil apa îngheţată a creat aceste vârfuri muntoase. "La temperaturile de pe Pluto (între -243 şi -218 grade Celsius) apa îngheţată are consistenţa rocilor", conform unui al membru al echipei, Bill McKinnon de la Universitatea Washington din St. Louis.

Această imagine de detaliu a fost obţinută cu aproximativ 90 de minute înainte de punctul de maximă apropiere al sondei New Horizons faţă de Pluto, de la distanţa de 77.000 de kilometri, mentioneaza agerpres.