Prima bombă cu hidrogen, testată în noiembrie 1952 de Statele Unite, a degajat o energie echivalentă cu 10 megatone de TNT (trinitrotoluen), adica de aproape 1.000 de ori mai puternică decât bomba lansată asupra Hiroshimei cu şapte ani înainte.

Cele doua tipuri de hidrogen din componenţa acestui nou tip de bombă - deuteriu şi tritiu - fuzionează, formand heliu si eliberând, astfel, energie.

O armă nucleară convenţională foloseşte fisiunea - mai degrabă divizând decât contopind nuclee de atomi - pentru a crea o putere mai mică de explozie.

O bombă cu hidrogen utilizeaza o reacţie iniţială de fisiune pentru a produce temperaturi mari necesare pentru o reacţie mai puternică de fuziune.

După mai puţin de un an de la testul american cu bombă termonucleară, Uniunea Sovietică şi-a testat propria bombă-H, lansând o cursă de producere a mai multor ''superbombe''.

Cea mai puternică bombă-H detonată vreodată - şi totodată cea mai mare explozie provocată vreodată de om - a fost folosită de sovietici în 1961. Cunoscută şi ca Bomba-Ţar, ea a avut o putere echivalentă cu 50 megatone de TNT.