Conform studiului, 64% dintre angajații companiilor vizitează site-uri care nu au legătură cu munca prestată, cel puțin o oră în fiecare zi.

În același timp, 41% dintre respondenți socializează pe Facebook, 37% petrec timp pe LinkedIn, iar restul citesc ziare online, fac cumpărături, își verifică e-mailurile personale sau accesează site-uri matrimoniale.

'Ca răspuns, tot mai multe companii blochează accesul la rețelele de socializare, în încercarea de a stopa pierderile uriașe cauzate de folosirea greșită a acestor site-uri de către angajați, însă nevoia oamenilor de a interacționa cu alții îi îndeamnă să se logheze pe respectivele rețele utilizând telefoanele mobile. Astfel, pentru comunicarea departamentală rămân disponibile metodele clasice, mai puțin eficiente ca și timp, cum ar fi email-ul sau celularul, ori de câte ori angajații încearcă să comunice cu cineva din echipă', se arată într-un comunicat de presă al companiei WorkTack.

WorkTack a fost dezvoltată în România, fiind prima de acest gen creată pentru companiile de orice mărime și din orice colț al lumii, scrie Agerpres in pagina electronica.