Actuala teorie medicala afirma ca, în momentele dinaintea morții, rolul principal revine inimii: cand nu mai bate, circulatia sanguina se opreste, creierul și celelalte organe incetandu-si, în succesiune rapidă, activitatea, din lipsa oxigenului. Noul studiu contrazice această ipoteza, scrie agerpres in pagina electronica.

O echipă de cercetători a desfășurat un experiment pe cobai, în care au urmărit activitatea cardiacă și pe cea cerebrală în momentele premergatoare decesului din cauza lipsei de oxigen. Ei au descoperit că, în acele clipe, creierul transmite o furtună de semnale chimice spre inimă. După ce au blocat transmiterea acestor semnale de la creier spre inimă, cercetătorii au observat că șoarecii au supraviețuit un timp mai îndelungat.

Dacă un proces similar se întâmplă și în cazul oamenilor, ar fi posibilă creșterea șanselor de supraviețuire ale unui pacient prin stoparea semnalelor transmise de creier spre inimă, conform studiului publicat de PNAS. "În mod firesc, omul s-a concentrat pe inima, gândindu-se că, dacă salvează inima, vor salva și creierul", scrie co-autoarea acestui studiu, Jimo Borjigin, neurolog la Școala de Medicină a Universității din Michigan. Echipa ei a descoperit ceva surprinzător: "Trebuie oprită comunicarea chimică dintre creier și inimă pentru a putea salva inima", a subliniat ea, adăugând că această descoperire "este contrară aproape oricărei practici medicale de urgență".

Cercetătorii au indus starea de stop cardiac unor șoareci, studiind activitatea cerebrală a animalelor prin intermediul electroencefalografiei și respectiv activitatea cardiacă prin intermediul ecocardiografiei, în momentele dinaintea morții. Au fost examinate și substanțele chimice prezente în inima și creierul rozătoarelor. S-a remarcat inițial că rata bătăilor inimii șoarecilor a scăzut rapid, dar apoi, imediat, activitatea lor cerebrală a devenit puternic sincronizată cu activitatea cardiacă. Echipa de cercetători a folosit o nouă tehnică pe care a dezvoltat-o pentru a măsura rata cardiacă, bătaie cu bătaie.

În timp ce creierul și inima rozătoarelor erau sincronizate, oamenii de știință au observat sinteza a peste o duzină de substanțe neurochimice, așa cum este dopamina, care produce o senzație de plăcere, și noradrenalina, un neurotransmițător al sistemului nervos simpatic, care produce senzația de alertă. Această furtună chimică declanșată de creier atunci când inima se oprește ar putea fi explicația pentru care oamenii care și-au revenit din moarte clinică au povestit că au trecut prin niște experiențe "mai reale decât realitatea".

În cazul șoarecilor, activitatea creierului și a inimii a rămas sincronizată până în momentul în care inima a intrat în stare de fibrilație ventriculară, în care camerele inferioare ale inimii nu se mai contractă corespunzător, iar inima nu mai pompează sânge. Când acest flux de substanțe chimice de la creier spre inimă a fost blocat prin secționarea măduvei spinării cobailor, animalele au intrat mult mai târziu în starea de fibrilație ventriculară, rezistând de trei ori mai mult decât șoarecii a căror măduvă nu a fost secționată. "Întrebarea de 1 milion de dolari este dacă și corpul uman se comportă la fel", a comentat Jimo Borjigin.