Incepand de luni, cancelarul conservator Angela Merkel porneste in cautarea unui partener de guvernare. Exista o mare probabilitate pentru reeditarea „marii coalitii” dintre CDU si SPD, asa cum s-a intamplat intre 2005 si 2009. In orice caz, este singura ipoteza comentata de analistii economici. O supozitie care lasa sa se intrevada o usoara abatere spre un plus de toleranta din partea noului guvern german fata de partenerii europeni in criza.

Holger Schmieding, economist la Berenberg Bank, considera ca o astfel de alianta va marca o indulcire, minima, este adevarat, a pozitiei Berlinului vizavi de tarile cu probleme din zona euro. Idee sustinuta, de altfel, si de Andreas Rees, de la UniCredit, care anticipeaza „o continuare a politicii pro-europene, ceva mai constructiva”.

In ultimii ani, SPD-ul social-democrat, la fel ca si Verzii, s-au pliat in spatele cancelarului Merkel votand majoritatea planurilor de ajutor construite pentru tarile europene in criza. „De fapt, politica europeana a Germaniei a fost tot mai mult gestionata in comun de VDU si DPD”, completeaza Gilles Moec, de la Deutsche Bank. In opinia lui, o coalitie intre cele doua formatiuni nu va face decat sa oficializeze aceasta „gestiune comuna”. Pentru restul Europei insa, subliniaza el, „nu se va schimba mare lucru”.

Pe de alta parte, aflata in fruntea unei „mari coalitii”, Angela Merkel nu va mai fi supusa unei presiuni atat de mari din partea euroscepticilor din propriul partid si, fara indoiala, va fi mai putin inclinata sa acorde un plus de ragaz tarilor in criza pentru atingerea obietivelor de redresare fixate de acestea. In ceea ce priveste uniunea bancara, Rees considera ca, acum, devine posibil un „compromis intre Berlin si Bruxelles privin o autoritate de lichidare si  un fond de restructurare”. Pentru moment, Germania a tras de timp la acest capitol.

Annalisa Piazza de la Newedge este de alta parere, apreciind ca, inainte de toate, o coalitie dintre CDU si SPD se va „concentra pe subiecte domestice si nu pe politici europene”. Pe ordinea de zile vor figura, printre altele, un salariu minim generalizat – revendicarea centrala a programului SPD – coordonarea procesului de tranzitie energetica sau investitii in infrastructura si educatie.