Tratamentul, care funcţionează prin "îngheţarea" temporară a muşchilor feţei, întrerupe acele semnale trimise la creier atunci când oamenii zâmbesc şi care îi fac să se simtă fericiţi, informează Daily Mail. Cu alte cuvinte, tratamentul cu botox ar putea cauza, indirect, depresie, afirmă autorul acestui studiu, psihologul Michael Lewis, de la Universitatea Cardiff.

Botoxul este una dintre cele mai populare substanţe utilizate în tratamentele medicale şi cosmetice, pentru reducerea sau eliminarea ridurilor de expresie, prin injecţii realizate cu regularitate. Studiile anterioare coordonate de Michael Lewis au arătat că tratamentul la nivelul ridurilor de pe frunte i-a făcut pe pacienţi să se simtă mai puţin deprimaţi. Întrucât ei nu mai puteau să se încrunte la fel de uşor, starea lor psihică s-a ameliorat.

Cel mai recent studiu al său a fost realizat însă pe un eşantion de 25 de femei care au apelat la injecţii cu botox contra ridurilor de pe frunte şi a ridurilor din colţul ochiului. Pacientele au fost rugate să completeze chestionare şi să acorde note la capitolul "intensitatea stării de depresie", în următoarele patru săptămâni după încheierea tratamentului.

Femeile care şi-au tratat ridurile de la colţul ochilor au obţinut scorul 12, în comparaţie cu scorul mediu - 7 - al femeilor care şi-au tratat ridurile de pe frunte -, un scor cu 50% mai mare. "Expresiile pe care le avem pe feţele noastre influenţează emoţiile pe care le simţim. Zâmbim pentru că suntem fericiţi, dar zâmbetul în sine ne face totodată să ne simţim fericiţi", a declarat Michael Lewis, relateaza Mediafax in pagina electronica.