Proiectul subliniaza, de asemenea, ca, în paralel, este necesară înlocuirea vechilor centrale termoelectrice în cogenerare, ce se apropie de sfârşitul duratei de viaţă, cu un necesar al investiţiilor estimat între 1 şi 1,5 miliarde euro. Suplimentar, vor avea loc investiţii în înlocuirea unei părţi a cazanelor de apă fierbinte ajunse la sfârşitul duratei de utilizare, cu un nivel estimat al cheltuielilor între 45 şi 60 milioane euro/an. Scenariul Optim prevede investiţii în noi capacităţi de cogenerare, de aproximativ 90 milioane euro/an până în 2030 şi un minim de 45 milioane euro/an al investiţiilor în cazane de apă fierbinte, fiind preferate unităţile ce produc energie termică şi electrică în cogenerare.

Documentul precizează că, în ultimii ani, numeroase unităţi de cogenerare din oraşe au fost dezafectate din cauza neîncadrării în cerinţele de mediu, a lipsei investiţiilor în mentenanţa reţelelor de distribuţie şi a slabei calităţi a serviciilor oferite consumatorilor. În multe oraşe din România, sistemele municipale de încălzire s-au confruntat în ultimii 20 de ani cu debranşări ale consumatorilor, aceştia alegând soluţii individuale de încălzire - centrale de apartament pe bază de gaze naturale, convectoare sau calorifere electrice.

Conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), energia termică în oraşe este asigurată, în circa 60 de localităţi, prin centrale electrice de termoficare (CET) şi sisteme SACET. Bucureştiul reprezintă 44%, următoarelor nouă localităţi mari revenindu-le cumulat 36%. În prezent, 1,25 milioane de apartamente mai sunt racordate la SACET.

În 2016, 20 de localităţi cu SACET funcţionează cu mai puţin de 1.000 de apartamente branşate fiecare. Din 1990, nu mai puţin de 250 de localităţi au renunţat la sistemele de încălzire centralizată. Pierderea medie de căldură în reţelele de transport şi de distribuţie a căldurii în România este foarte ridicată, de circa 30%. Doar 20% din reţeaua primară şi 30% din cea secundară de furnizare şi distribuţie au fost modernizate, ţinta la nivel naţional pentru 2020 fiind de 30%, respectiv 40%.

Toate scenariile prevăd renunţarea la SACET în unele dintre cele 60 de localităţi ce utilizează în continuare un astfel de sistem, cel puţin până în 2020. Cauzele acestei evoluţii sunt multiple: eficienţa scăzută a centralelor în cogenerare; starea precară a reţelelor de distribuţie, cu pierderi mari şi costuri de operare ridicate; încasarea cu întârziere sau neîncasarea facturilor pentru agent termic şi apă caldă; companii de utilităţi în insolvenţă sau în faliment, cu servicii de slabă calitate.

"Necoordonarea lucrărilor de modernizare a reţelelor în localităţile cu cele mai mari probleme în gestionarea SACET poate duce la menţinerea ritmului de debranşare din ultimii ani. Consecinţa ar fi păstrarea a doar circa 1 milion de apartamente conectate la SACET în 2020, din care jumătate în Bucureşti. Soluţionarea insolvenţei RADET şi ELCEN este un imperativ pentru realizarea la timp a investiţiilor necesare în SACET şi în înlocuirea grupurilor pe gaz natural ale ELCEN", atrag atenţia autorii strategiei.

După anul 2020, toate scenariile prevăd o revenire a numărului de apartamente conectate la SACET, ca urmare a creşterii preţului la gazul natural, respectiv a reabilitării reţelelor şi creşterii calităţii serviciilor în tot mai multe localităţi cu SACET funcţionale. Există exemple de bune practici, precum Iaşi, Oradea, Focşani etc, scrie agerpres.

Numărul apartamentelor conectate la SACET în 2030 este estimat la 1,25 milioane, adică revenirea la nivelul din prezent după o scădere în anii următori. Astfel, Scenariul Optim presupune investiţii de aproximativ 4 miliarde de euro în reţele, cazane de apă fierbinte şi noi grupuri în cogenerare pe bază de gaz natural, în locul celor ajunse la capătul duratei de viaţă. Prin lucrările de modernizare, se reduc diferenţele de preţ al agentului termic dintre localităţi.

Combustibilul principal pentru asigurarea agentului termic în SACET este gazul natural, doar câteva localităţi utilizând lignitul, huila sau biomasa. Situaţia este de aşteptat să persiste până în 2030, deşi tendinţa este de pătrundere pe scară mai largă a încălzirii centralizate pe bază de biomasă şi a celei pe bază de energie electrică.

Centralele termice individuale pe bază de gaz natural au crescut considerabil în popularitate în ultimii 20 de ani, fiind preferate de gospodăriile rămase fără încălzire centralizată, fie prin falimentul SACET la care erau branşate, fie prin debranşare voluntară, din cauza serviciilor costisitoare şi de slabă calitate. De asemenea, o bună parte a locuinţelor noi, atât case cât şi blocuri de locuinţe, aleg centrala termică pe bază de gaz natural.

În prezent, există în România mai mult de 2,2 milioane gospodării cu centrale termice individuale, majoritatea în mediul urban. Deşi astfel de centrale pot asigura fără probleme confortul termic al întregii locuinţe, o parte a gospodăriilor optează pentru încălzirea parţială a locuinţei, din raţiuni economice. În anul 2030, proiecţiile arată că aproape 3,2 milioane gospodării vor utiliza în principal gazul natural pentru încălzire. Consumul total de gaz natural pentru încălzirea directă a locuinţelor este de aşteptat să crească uşor în următorii ani.

Preţul scăzut al gazului natural în raport cu cel al energiei electrice face ca încălzirea electrică a locuinţelor să nu fie economică în România, situaţie ce nu este de aşteptat să se schimbe în mod fundamental până în 2030. Încălzirea cu preponderenţă pe bază de energie electrică în România are potenţial în special în locuinţele individuale din mediul semi-urban şi cel rural, acolo unde se poate justifica economic investiţia în pompe de căldură aer-sol, cu eficienţă energetică ridicată. Rezultatele modelării nu indică o creştere notabilă a numărului de locuinţe încălzite cu pompe de căldură în 2030.