The Times

Pentru moment, Tratatul de la Maastricht nu este decat o etapa in dezvoltarea UE, mai putin important decat Actul unic european vizand principiile cooperarii politice europene. Iata de ce, pe durata ultimelor tratative legate de Tratat, partizanii integrarii europene au subliniat, in primul rand, ca mai este abia un inceput de drum.

In ceea ce priveste partea britanica, tactica a fost de a incerca o accelerare a procesului de extindere a UE cu scopul decentralizarii la maxim a administratiei din interiorul comunitatii. Inainte de a prelua presedintia rotativa a UE, in iulie 1992, Douglas Hurd, ministrul de interne al Marii Britanii de la acea ora, declara ca expansiunea teritoriala a UE ar trebui sa constituie o prioritate a guvernului comun.

Tot atunci, el si-a anuntat intentia de a angaja rapid negocieri de aderare la UE a Austriei, Suediei si Finlandei. Acordul de asociere cu Polonia, Ungaria si Cehoslovacia ar urma, in opina ministrului britanic, sa contribuie la intrarea acestor state in UE pana in anul 2000. Astfel ca pana la sfarsitul secolului al 20-lea, UE s-ar putea largi pana la 20 de membri.

Agentia France Presse

Tratatul de la Maastricht este un "echilibru intelept intre ambitii si ratiune, idealism si pragmatism, solidaritate si subsidiaritate", cita AFT comentariul premierului de atunci al Portugaliei, Anibal Cavaco Silva. La ceremonia de semnare a tratatului, el a declarat ca este vorba despre un "acord poltiic adaptat prezentului si care priveste spre viitor". "Nu este un stadiu final. Este, probabil, inceputul unui nou ciclu", aprecia el.

Referindu-se la cele mai sarace dintre tarile membre UE, el a spus ca statele din sud conteaza in viitor pe comunitate: "Nu-i putem dezamagi pe cei care considera UE drept un promotor al valorilor politice si umane. Este important ca UE sa nu se limiteze la un simplu parteneriat comercial".

La randul sau, ministrul francez de externe, Roland Dumas, estima, dupa semnarea Tratatului ca UE, care a fost un fel de sursa de prosperitate si un factor al existentei posibile, trebuie sa devina centru de atractie pentru tarile situate la periferie. "Ma refer la toate statele din estul Europei", sublinia seful diplomatiei de la Paris.

The Independent

Dezbaterile legate de bani sunt intotdeauna o provocare, chiar si pentru cele mai solide prietenii. Iar discutiile legate de noul plan cincinal de cheltuieli ale UE nu vor face o exceptie.

In total, pentru 1993, cheltuielile UE nu sunt ridicate: 66 miliarde de ECU (unitate europeana de calcul, al carei curs era in 1992 de aproximativ 1,3 dolari), ceea ce este comparabil cu PIB-ul Elvetiei. Comisia europeana este convinsa ca aceasta suma ar trebui sa creasca cu aproximativ 2,5% pe an, pentru a atinge 87 miliarde de ECU in 1997. Statele din sud, mai sarace, mizeaza pe o finantare suplimentara, care sa le permita sa atinga nivelul economic al partenerilor mai bogati.

The Guardian

UE este o consecinta a Razboiului rece. De la punerea in practica a politicii agricole comune, constructia unei Europe unite a ramas in umbra rivalitatii intre marile puteri membre. Tarile europene s-au unit, in primul rand, din motive econmice, iar o eventuala pierdere a unei parti a suveranitatii lor in materie de aparare sau politica externa a fost perceputa de elitele nationale drept o amenintare la adresa ordinii mondiale existente.

Dar asta a fost in trecut. Pentru ca Tratatul de la Maastricht reprezinta un nou triumf al economiei asupra politicii. Uniunea politica prevazuta prin acest acord este derizoriu, iar Douglas Hurd a avut partial dreptate afirmand ca nu ideea statului-natiune nu este in pericol.