Coreea de Nord constituie una dintre cele mai mari pete albe din activitatea serviciilor speciale americane, afirma raportul, care vorbeste deschis despre „lacune” serioase in posibilitatile SUA de a supraveghea amenintarile reale. Desi reporterii WP nu au reprodus intreaga lista a acestor lacune, ei precizeaza ca documentul prezentat de ei evoca cinci „probleme critice” numai in cazul Coreei de Nord.

Adica o lipsa de informatii privind programul nuclear al Phenianului, realizarile regimului comunist in domeniul tehnicii de rachete sau cine face parte din guvernul nord-coreean. „Practic, analistii nu stiu mare lucru despre adevaratele intentii ale liderului Kim Jong-Un”, afirma Washington Post, citand acelasi raport al serviciilor speciale.

Cateva dintre „golurile” din activitatea serviciilor speciale americane, asa cum reies ele din documentul preluat de Washington Post:

• Securitatea componentelor arsenalului nuclear al Pakistanului, care, potrivit mai multor surse, este permanent mutat in interiorul tarii.

• Posibilitatile noii generatii de avioane de razboi ale Chinei. Se crede ca programul american este mult in urma celui american, dar se dezvolta vertiginos, gratie in special tehnologiei americane.

• Care va fi reactia liderilor rusi in cazul unei „potentiale destabilizari a evenimentelor de la Moscova, precum proteste de masa sau un atac terorist”.

• Presupusii teroristi care planifica atacuri pe teritoriul Statelor Unite fara un sprijin direct din partea gruparilor straine. Inca dinainte de atentatul de la Boston, serviciile speciale americane, se afirma in raport, au incercat sa inteleaga procesul de „radicalizare” a acestor teroristi, ceea ce a devenit una dintre cele mai complexe probleme ale spionajului SUA.

• Una dintre cele mai dificile obiective ale serviciilor speciale o constituie descifrarea treburilor guvernelor Chinei si ale Rusiei.