'Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, CEC Bank anunţă modificarea produselor de creditare cu ipotecă imobiliară destinate persoanelor fizice, începând cu data de 9 mai a.c. În cazul creditelor pentru cumpărarea şi construirea de imobile în valoare de cel mult 250.000 euro în echivalent lei, inclusiv, valoarea aportului propriu al clientului devine 30%, atât pentru creditele în lei, cât şi pentru cele în valută. Acestea din urmă se vor acorda numai clienţilor care obţin venituri în valuta creditului', se arată într-un comunicat al băncii, preluat de agerpres.

Instituţia precizează că, prin aceste modificări, îşi adaptează oferta de creditare noului cadru legislativ şi are ca prioritate protejarea intereselor întregului portofoliu de clienţi.

'Rămânem în continuare deschişi dialogului cu clienţii noştri, pentru a identifica împreună cele mai potrivite soluţii de finanţare, perfect adaptate nevoilor acestora", a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedinte, director general CEC Bank.

Conform reprezentanţilor băncii, având în vedere nivelul crescut al riscului în contextul Legii Dării în Plată, atât în cazul creditelor pentru cumpărare şi construire de imobile, cât şi în cazul creditelor de nevoi personale şi de refinanţare credite garantate cu ipotecă imobiliară, marja de dobândă aplicabilă va creşte cu 1 p.p. în cazul creditelor în lei, respectiv 2 p.p în cazul creditelor în valută.

La începutul acestei săptămâni, alte două bănci au anunţat mărirea avansului la creditele ipotecare în urma apariţiei actului normativ privind darea în plată. Este vorba despre BRD şi Alfa Bank. BRD Groupe Societe Generale a introdus oferta diferenţiată, pentru creditele în valoare de până la 250.000 de euro avansul fiind de 35%, iar pentru împrumuturile peste acest plafon avansul este de 15%. Alpha Bank a publicat noile condiţii pentru împrumuturile pentru locuinţe, cu avans de 30% pentru creditele în lei şi de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată.

Tonul majorării avansului pentru creditele ipotecare a fost dat de Raiffeisen Bank, încă din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, la 35% pentru împrumuturile în lei şi la 40% la euro.

Ulterior, Bancpost, Garanti Bank şi Intesa Sanpaolo Bank au publicat noile condiţii de creditare ipotecară, din care reiese creşterea avansurilor pentru aceste împrumuturi. Astfel, Bancpost percepe un avans de 33% pentru ipotecarele în lei şi 43% pentru cele în valută, Garanti Bank are avans de 40% la euro, dar l-a menţinut la 15% pentru lei, iar Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul pentru creditele ipotecare în lei de la 15% la 25%.

Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 28 aprilie, şi urmează să intre în vigoare la 15 zile de la publicare, respectiv pe 13 mai.