Companiile care sapă în România după diverse resurse naturale învârt annual afaceri care echivalează cu 4,8% din PIB. La rândul său, statul încasează venituri din redevenţe, mai mari sau mici. Cea mai mare contribuţie vine de la societăţile care exploatează rezervele energetice, Petrom şi Romgaz. Sursele exploatabile cu tehnologiile de azi sunt estimate undeva în jurul valorii de 2.100 miliarde de lei, la care se mai adaugă 2,5 milioane de lei pe zi, cât reprezintă debitul maxim de ape minerale. România dispune încă de bogăţii importante în subsol, fapt ce o plasează în primele cinci ţări de pe continent. Companiile prezente în sectorul de exploatare au capital privat, însă statul este bine înfipt în zona resurselor energetice, în special la gaze naturale, la cărbuni şi uraniu, dar şi la ape minerale sau sare.

Bogăţiile solului şi subsolului sunt exploatate în acest moment de aproape 200 de companii, a căror cifră de afaceri urcă undeva la 28 de miliarde de lei anual, ceea ce reprezintă echivalentul a 4,8% din PIB, mai mult decât bugetele unor ministere precum cel al Educaţiei sau al Sănătăţii. Marea majoritate a societăţilor vin din mediul privat şi activează cu precădere în zonele de exploatare a rocilor pentru construcţii.

În ceea ce priveşte resursele energetice, situaţia diferă considerabil, pentru că nu există decât foarte puţini actori şi unul din ei este însuşi statul. Cele mai mari afaceri se fac în sectorul de extracţie a petrolului şi a gazelor naturale, precum şi în mineritul carbonifer. În cap de listă se situează OMV Petrom, companie privatizată cu mare tam-tam în 2004, care deţine monopolul producţiei de petrol şi care controlează, alături de Romgaz Mediaş, firmă de stat, producţia de gaze naturale. Cu o activitate integrată, ce pleacă de la exploatarea resurselor şi trece prin rafinare şi se încheie cu distribuţia de carburanţi, Petrom realizează afaceri anuale în creştere, iar ultimele rezultate au consemnat 16,5 miliarde de lei la cifra de afaceri şi 3,68 miliarde de lei la profitul net. Oficialii companiei susţin că investesc anual peste un miliard de euro, iar mare parte din bani merge în sectorul de explorare şi producţie, conform strategiei impuse de acţionarul majoritar de la Viena, OMV.

Zona de mişcare a companiei cuprinde aproape toată ţara, mai puţin Ardealul, stăpânit de „autohtonul” Romgaz. Câmpurile forte se situează în Valea Prahovei, Oltenia, vestul ţării, Moldova şi platoul continental al Mării Negre. Anul acesta, s-a descoperit o pungă importantă de gaze naturale în apele adânci ale mării, fapt ce poate duce la o creştere cu 50% a rezervelor certe ale României, în cazul în care valorile vor fi confirmate.

Concurentul principal, Romgaz, se află în mâna statului şi reprezintă cea mai performantă companie a sa din punct de vedere al profitabilităţii (un miliard de lei net în 2011). Câmpurile sale importante sunt situate în Ardeal, Oltenia şi în zona Bărăganului.

O pseudoconcurenţă

Gazul extras de Petrom şi Romgaz reprezintă 70-80% din consumul României, restul venind în special din Rusia. Cum preţul intern este cu mult sub cel de import, relaţia fiind undeva la 3 la 1, cele două societăţi nu au nicio problemă să-l vândă către consumatorii interni. „Piaţa gazelor nu este liberă, pentru că avem parte de preţuri de coş, cu importul inclus, iar producătorii au tarife impuse. Nu avem concurenţă aici”, susţine un fost director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, care nu a dorit să-şi expună identitatea. De aceaşi părere este şi Dumitru Chiseliţă, fost director al Romgaz.

Pe piaţa de producţie a gazelor se mai află câţiva mici producători, dar sunt ca şi inexistenţi, pentru că nu generează cantităţi consistente: Amromco, Raffles Energy, Lotus Petrol sau Foraj Sonde Videle.

Mai răsărită este Amromco, companie înregistrată la Houston în SUA şi cu operaţiuni în România. „De când l-a racolat pe directorul comercial de la Petrom, Amromco a început să mai mişte după clienţi. Ceilalţi îşi vând producţia celor mari”, susţin surse din piaţă.

Din 1990 şi până azi s-au băgat miliarde de dolari în subsolul românesc, însă rezulatele nu au fost pe măsură. Din acest considerent, am asistat la abandonuri celebre, precum Amoco, Shell sau Wintershall.

Marea Neagră însă face cu ochiul unor giganţi şi asistăm în ultimii ani la o întoarcere a interesului faţă de România. Petrom operează deja cu Exxon în apele adânci, într-o zonă câşigată de România la Haga în urma procesului intentat Ucrainei pentru delimitarea spaţiului din jurul Insulei Șerpilor. Un alt spaţiu câştigat de România a fost concesionat de ruşii de la Lukoil şi informaţiile ce vin din cadrul companiei arată că aceştia se pregătesc pentru primele măsurători.

Un teritoriu nou, new frontiers, îl reprezintă explorarea gazelor de şişt, însă tehnologia este foarte controversată. În România existădouă mari interese – cea a americanilor de la Chevron pentru regiunea Bârlad şi pentru sudul Dobrogei, şi cea a ungurilor de la Mol, pentru vestul ţării.

Monopol pe cărbuni şi sare În sectorul mineritului carbonifer nu avem parte de nicio concurenţă, în condiţiile în care sunt doar doi producători mari şi laţi, aflaţi în curtea statului: gigantul Complexul Energetic Oltenia, care a înghiţit SNLO, şi Compania Naţională a Huilei, firmă ţinută în viaţă de aparate, din considerente sociale. În Europa, exploatările de lignit au cam apus, însă la noi se ţin pe picioare din cauza particularităţilor sistemului energetic. Marile centrale, Turceni, Rovinari şi Craiova, sunt amplasate la doi paşi de bazinele carbonifere din Gorj şi, atâta timp cât ponderea energiei termo în totalul producţiei este consistentă, România va exploata cărbuni de calitate inferioară.

În Valea Jiului, CNH mai lucrează cu 7 mine, din care 4 sunt fiabile, şi vinde cărbuni numai centralelor Deva şi Paroşeni, unităţi depăşite din punct de vedere tehnologic, dar şi economic, pentru că ferma eoliană de la Fântânele-Cogealac a cehilor de la CEZ a început să producă mai mult curent decât acestea.

În parohia statului se află şi exploatarea uraniului, o resursă strategică, iar singura societate îndreptăţită să sape după acest zăcământ este Compania Naţională a Uraniului.

Un alt monopol îl întâlnim la sare, acolo unde stăpână pe resurse este Salrom. Sarea este cea mai bogată resursă a României, însă exploatarea ei completă este imposibilă cu actualele tehnologii.

Mari probleme cu metalele


„Orice resursă este valoroasă, dar randamentul este egal cu zero dacă nu se exploatează. E ca o clădire de birouri. O ai în proprietate, e valoroasă, dar nu scoţi nimic după ea dacă nu închiriezi spaţiul”, susţine Dumitru Chisăliţă.

Aşa se întâmplă azi cu resursele metalifere. România dispune de resurse estimate la 7.000 tone de aur, 2.000 de tone de argint şi 244 milioane de tone exploatabile de cupru, ceea ce o plasează cu siguranţă pe primele două locuri din Europa. Dar în prezent nu se exploatează nici un gram, din considerente economice sau de altă natură. Povestea de la Roşia Montană este ultracunoscută, cu firma Roşia Montană Gold Coropration, care a cheltuit milioane de euro pentru campanii de promovare a tehnologiei cu cianuri, dar şi cu oponenţii săi de tot felul, de la ONG-uri la oficiali ai statului.

Chiar dacă are concesionat permietrul, Roşia Montană Gold Corporation nu dispune de toate avizele şi nu are aprobarea Guvernului să înceapă producţia. Ștefan Marincea, director al Institutului Geologic, a declarat recent pentru Income Magazine că zăcământul de la Roşia Montană, atât de frecvent adus în ochii opiniei publice, conţine metale mult mai importante decât aurul, precum seleniu, tantal, taliu, germaniu, zinc etc., substanţe considerate extrem de importante în Uniunea Europeană.

La doar 4 kilometri de Roşia Montană se află Roşia Poieni, o zonă bogată în cupru, concesionată de Cupru Min Abrud, companie de stat. Aceasta a făcut obiectul unei privatizări nereuşite în primăvara trecută. Sistarea activităţii de la Roşia Poieni a venit pe fondul ineficienţei companiei.

Cuprul se exploatează totuşi la Certej, de către Deva Gold, o asociere între statul român şi European Goldfield, care deţine 80% din proiect.

Afaceri cu piatră seacă şi cu apă


Exploatarea rocilor pentru construcţii a cunoscut o efervescenţă înainte de izbucnirea crizei economice. Colapsul construcţiilor a atras după sine şi pe cel al majorităţii celor care scot „bani din piatră seacă”. Com- paniile care se bat pentru carierele de andezit, calcar, argilă, nisip şi pietriş sau granit, sunt în număr de peste 100, însă foarte puţine dintre ele scot profit din activitatea de exploatare şi de construcţii.

Singurii care stau foarte bine sunt cei trei mari producători de ciment: Carpatcement, Lafarge şi Holcim. Aceştia au preluat vechile fabrici amplasate lângă sursele de calcar sau argilă şi îşi asigură în continuare singuri materiile prime.

Activităţile lor integrate generează annual cifre de afaceri de 700-800 milioane de lei fiecare. Un mare producător de roci ornamentale este Marmosim Simeria, companie deţinută de pedelistul Adriean Videanu.

În sectorul de exploatare a apelor minerale, statul are din nou un cuvânt important de spus, pentru faptul că în prezent controlează 80% din piaţă, prin Societatea Naţională a Apelor Minerale. Cele mai multe izvoare sunt amplasate în zonele de centru şi nord ale ţării. În restul de 20% se încadrează Apemin Tuşnad, Dorna sau Riviera Olăneşti, cu prezenţe locale, evidente chiar din titlul companiilor.

Redevenţele, veşnic prea mici

De pe urma tuturor acestor 200 de companii care au activităţi de exploatare a resurselor de pe teritoriul ţării, statul încasează un miliard de euro, venituri din redevenţe. Cel puţin aşa susţine ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. Acelaşi minitru spune că situaţia nu este mulţumitoare pentru autorităţi, motiv pentru care Guvernul elaborează o nouă strategie în domeniul redevenţelor, astfel încât acestea să ajungă la „nivelul celor din UE”. Mai exact, încasările ar trebui să crească de la 0,8% la 5% din PIB. Cele mai grele discuţii se poartă cu OMV pentru mărirea redevenţelor actuale începând cu 2014. Nivelul lor actual, între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de cantitatea de ţiţei produsă, este stipulat în contractul de privatizare al Petrom, din 2004, şi este valabil timp de zece ani. Intenţiile autorităţilor nu pot fi deloc pe placul austriecilor de la OMV şi deseori auzim din gura şefilor de la Petrom sintagma „independenţa energetică”. Practic, oficialii companiei susţin că miliardele de euro băgate în ultimii ani în explorarea şi producţia de hidrocarburi au ca punct de sprijin actualul plafon al redevenţelor şi orice modificare a sa ar putea afecta investiţiile, cu efecte în ceea ce priveşte descoperirea şi dezvoltarea unor zăcăminte noi.

328 MILIOANE DE EURO DIN PETROL ȘI MINE


Statul român a încasat anul trecut venituri de 328 milioane de euro din redevenţele miniere şi petroliere, iar cea mai mare contribuţie a avut-o Petrom, companie ce extrage ţiţei şi gaze naturale, cu 173 milioane de euro. Din concesiunea terenurilor agricole, în special a celor 59.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei, la buget au venit 12 milioane de euro, iar din pescuit 3 milioane de euro. Apele minerale aduc anual 6 milioane de euro venituri din redevenţe, cea mai mare parte de la Societatea Naţională a Apelor Române, companie de stat. În această ultimă situaţie, se întâmplă două fenomene anormale, în sensul că statul îşi plăteşte singur redevenţele în condiţiile în care mari beneficiari ai apei sunt îmbuteliatorii. Fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi, a admis că este posibil ca această disfuncţionalitate să se schimbe în sensul transferurilor costurilor de la SNAM la companiile private.

REDEVENȚELE PENTRU ȚIȚEI ÎN ROMÂNIA


(cotă procentuală din valoarea producţiei extrase):

3,5% pentru zăcăminte care produc sub 10 mii tone/trimestru;

5% pentru zăcăminte care produc între 10 mii şi 20 mii tone/trimestru;

7% pentru zăcăminte care produc între 20 mii şi 100 mii tone/trimestru;

13,5% pentru zăcăminte care produc peste 100 mii tone/trimestru.

REDEVENȚE PENTRU ȚIȚEI ÎN ALTE STATE:

UNGARIA:

12% pentru o producţie de până la 50 mii tone/an.

20% pentru o producţie între 50 mii şi 200 mii tone/an.

30% pentru o producţie de peste 200 mii tone/an.

FRANȚA:

- între 0-50 mii tone/an: 8% pentru zăcăminte mai vechi de 1980, 0% pentru cele noi;

- între 50-100 mii tone/an: 20% pentru cele vechi, 6% pentru cele noi;

- între 100-300 mii tone/an: 30% pentru cele vechi şi 9% pentru cele noi;

- peste 300 mii tone/an: 30% pentru cele vechi şi 12% pentru cele noi.

SUA:

redevenţa 17%, care se ataşează la impozitul pe venit de 40%.

RUSIA:

redevenţa de 22%, care se ataşează impozitului pe venit de 20% şi la taxe pe exporturi de până la 65%.



CINE A FĂCUT CELE MAI MARI AFACERI CU RESURSELE NATURALE ROMÂNEȘTI ÎN 2011 (LEI)

COMPANIA Cifra de afaceri Profit/pierdere CE EXPLOATEAZĂ Proprietar majoritar

Petrom 16.565.465.973 3.685.607.226 petrol/gaze naturale OMV (Austria)

Romgaz Mediaş 4.211.149.514 1.031748.972 gaze naturale/ape minerale terapeutice statul român

SNLO* 1.083.080.652 32.168.741 lignit/ape minerale terapeutice statul român

Holcim (România) 943.855.284 74.029.255 argilă/calcar industrial/gips/marnă/tufuri industriale Holcim (Elveţia)

Carpatcement Holdings 812.746.577 142.116.730 argilă/calcar/gips/marnă HeidelbergCement (Germania)

Lafarge Ciment (România) 764.608.960 180.109.955 argilă/calcar industrial/calcar marnos/loess Lafarge (Franţa)

Compania Naţională a Huilei 463.298.377 (417.109.493) huilă statul român

Saint-Gobain Constructions Products 268.050.248 (5.251.351) gips Saint-Gobain (Franţa)

Salrom 250.210.387 1.363.946 sare/calcar industrial/feldspat/tufuri industriale statul român

Cupru Min Abrud 150.566.703 30.680.272 andezit/calcar/cupru statul român

Lafarge Agregate Betoane 135.903.340 (21.431.595) andezit industrial/calcar industrial/dacit Lafarge (Franţa)

Compania Naţională a Uraniului 133.758.048 5.447.893 uraniu statul român

*azi societatea este inclusă în Complexul Energetic Oltenia



CINE EXPLOATEAZĂ CELE MAI IMPORTANTE RESURSE:

Țiţei

Petrom Valea Prahovei, Oltenia, Vestul ţării, Marea Neagră

Mihoc Oil Neamţ

Gaze Naturale

Petrom Oltenia, Muntenia, Moldova, Banat, Marea Neagră

Romgaz Transilvania, Moldova, Bărăgan, Oltenia

Amromco Bărăgan

Cărbune

Complexul Energetic Oltenia Oltenia

Compania Naţională a Huilei Valea Jiului

Sare Salrom Prahova, Vâlcea, Ardeal

Ape Minerale

Societatea Naţională a Apelor Minerale

Harghita, Covasna, Arad, Braşov, Neamţ, Suceava

Olăneşti Riviera Vâlcea

Apemin Tuşnad Harghita

Dorna Apemin Bucureşti Bucovina

Ape geotermale

Transgex Oradea Bihor

Foradex Bucureşti Călimăneşti Căciulata

Aur/argint

Minereuri

Deva Gold Certejul de Sus Certej

Mineral Mining Băiţa Bihor

Cupru Min Abrud Roşia Poieni

Uraniu Compania Naţională a Uraniului

Neamţ, Suceava

Roci, pietre, nisip

Lafarge Năsăud, Braşov, Dobrogea, Cluj

Holcim Bihor, Sălaj, Câmpulung Argeş

Carpatcement Hunedoara, Dâmboviţa

Cominex Nemetalifere Cluj Ardeal

Marmosim Simeria Hunedoara, Cluj, Caraş Severin, Tulcea

Bega Minerale Banat

Sursă: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale



MARII BENEFICIARI AI SISTEMULUI

Culiţă Tărâţă şi Adriean Videnu sunt doi dintre cei mai mari beneficiari ai unor concesiuni sau licenţe din România şi, spre deosebire de alţi oameni de afaceri, businessul lor este foarte favorizat. Culiţă Tărâţă a concesionat prin firma sa, TCE 3 Brazi, în 2001 o suprafaţă de 59.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, unul dintre cele mai bune terenuri arabile ale României. El trebuie să plătească arendă de 220 lei pe hectar, nivel considerat de alţi concesionari, precum Nicolae Rotaru, mult mai mic decât au ei.

Liderul PDL Adriean Videanu deţine prin firma sa, Marmosim Simeria, monopolul extracţiei de calcar şi andezit ornamental din ţară şi este cel mai mare producător de marmură, având concesionată celebra carieră Ruşchiţa. În plină criză şi în condiţiile în care sectorul construcţiilor a căzut, Marmosim a scos profit de 250 mii de lei în 2011, în timp ce majoritatea companiilor care au licenţă de exploatare roci sau nisip au înregistrat pierderi.

Marmosim a beneficiat în această perioadă de comenzi pentru roci ornamentale pentru construcţia unor clădiri publice din ţară, precum sediul Consiliului Judeţean Tulcea.