În top trei cele mai atractive companii in domeniul serviciilor profesionale se afla firma de audit EY (fosta Ernst & Young) si banca de investitii Goldman Sachs. Printre absolvenții de studii superioare cu specializarea inginerie, locurile doi si trei sunt ocupate de Microsoft, repsectiv IBM.

In top zece în categoria Afaceri se afla si firmele din " Big Four " - EY, KPMG, PricewaterhouseCoopers și Deloitte. Tot aici regasim Apple, Microsoft, Coca - Cola și Procter & Gamble.

În ceea ce privește categoria inginerie sunt prezente Apple, BMW, Sony, General Electric, Siemens și Intel, potrivit studiului Universum.

Universum este o companie internaţională specializată pe zona de branding de angajator. Firma colaborează cu peste 1.200 de clienţi, dintre care mulţi fac parte din topul global Fortune 500, şi cooperează cu 1.500 de universităţi din întreaga lume pentru a derula cercetări atât despre preferinţele celor care îşi caută o carieră cât şi ale celor care caută talente de top. Studiul Universum are loc anual, pe o bază de 400.000 studenţi şi profesionişti din întreaga lume.

România nu a făcut parte din ţările analizate în raportul Universum dar, conform studiului Trendence Graduate Barometer 2013, EY este al treilea angajator în topul preferinţelor tinerilor absolvenţi cu cele mai bune rezultate academice din România. Această poziţie este susţinută şi de cele peste 2.000 de aplicaţii primite de la absolvenţii de facultate în campania de recrutare de juniori din anul acesta”, declara Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

„Atunci când se gândesc la viitoarea carieră, studenţii caută angajatorii care au succes în piaţa în care operează şi liderii care sprijină dezvoltarea oamenilor pe care îi conduc, oferindu-le oportunităţi permanente de dezvoltare. Referinţele pe care le-au primit despre EY, atât prin participarea la evenimentele organizate de companie, cât şi prin canalele de social media pe care generaţia actuală le creditează cu precădere, vin să confirme capacitatea EY de a atrage cei mai buni candidaţi. Aprecierea acestora, evidenţiată şi de rezultatele clasamentului Universum, ne angajează mai puternic în dorinţa de a le oferi o experienţă de excepţie în cadrul companiei”, adaugă Andreea Mihnea, Director de Resurse Umane, EY România.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 24,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2012. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY.