Qashqai a câştigat peste 80 de premii, inclusiv 19 titluri 'Maşina anului', este cel mai vândut crossover urban din Europa, iar acum este disponibil cu numeroase evoluţii semnificative menite să îi accentueze caracterul premium. Aceste îmbunătăţiri se concentrează pe patru aspecte - design exterior revizuit; calitate superioară a interiorului; îmbunătăţirea experienţei la volan; adăugarea noilor tehnologii Nissan Intelligent Mobility pentru a oferi un nivel şi mai ridicat de confort şi încredere pentru clienţi.

Cele mai vizibile îmbunătăţiri ale modelului Nissan Qashqai sunt la exterior: o nouă bară frontală integrată ce preia noul design al grilei frontale iconice Nissan V-Motion, noi blocuri optice şi o gamă nouă de jante de aliaj. Paletei de culori de caroserie solide, metalice şi perlate i se adaugă două culori expresive pentru clienţii care doresc să se evidenţieze: albastru Vivid Blue şi maro Chestnut Bronze.

Noi tehnologii de mobilitate inteligentă Nissan sunt acum disponibile pe Qashqai, cum ar fi Rear Cross Traffic Alert, pentru a reduce riscul de impact la viteze mici, când maşina iese în marşarier din parcare, funcţie disponibilă în premieră pentru model. Blind Spot Warning se bazează acum pe date radar mai degrabă decât pe imagini ale camerei, ceea ce înseamnă că funcţionează pe o rază mai mare şi cu o precizie îmbunătăţită de detectare a obstacolului.

Noul Nissan Qashqai este disponibil în Romania cu preţ special de lansare de la 14.150 euro (fără TVA), pentru versiunea Visia DIG-T 115 CP Stop& Start, potrivit unui comunicat al importatorului local, precizeaza agerpres.