La intrarea sa in zona euro, Grecia afisa un nivel anual al veniturilor mult inferior celui al Germaniei: 15.000 de euro pe locuitor fata de 27.000 de euro. In aceasta situatie, un stat cu venituri atat de mici trebuie sa respecte anumite reguli: salariile reale nu trebuie sa creasca mai repede decat ritmul productivitatii, pentru a evita o degradare a competitivitatii si un deficit extern. Or, pana in 2010, salariul real a progresat in Grecia cu o viteza mai mare decat productivitatea, scrie cotidianul economic Les Echos.

O problema la care s-a adaugat cea generata de modelul de crestere al economiei elene. Chiar inainte de criza, cresterea potentiala a tarii nu a fost mai mare de 2%, insuficienta, deci, pentru a genera venituri sporite. Astazi, ea este negativa. Dar a alimenta cresterea prin indatorare sau prin crestere a preturilor la imobiliare, asa cum a facut Atena in 2002 si 2008, nu constituie solutii.

Prin urmare, fiecare stat membru al Uniunii monetare trebuie sa dezvolte sectoare de activitate care corespund unor avantaje comparative. In cazul Greciei, ar putea fi vorba de domeniul agroalimentar, servicii de transport, turism, energii regenerabile.

A treia lectie, foarte importanta: nu trebuie confundata criza de solvabilitate, cand o tara nu-si poate rambursa datoriile, cu o criza de lichiditate, cand un stat solvabil nu mai poate gasi finantare pe piete in conditii normale. Daca o tara sufera o criza de solvabilitate, urmata de una de lichiditate, efectul va fi dezastruos, pentru ca alte state, institutii internationale vor credita mai mult aceasta tara in conditiile in care ea este involvabila.

Este cazul Greciei, care s-a confruntat cu o criza de solvabilitate bugetara in 2008-2009 (datoria publica a sarit de la 110% la 170% din PIB din 2007 pana in 2010) si cu o cria de solvabilitate externa (datoria externa a Atenei a atins 100% din PIB in 2007). Cu toate acestea, UE a pus la punct un plan de ajutor, asigurandu-i mai multe imprumuturi (73 miliarde euro un prim program de asistenta si 177 miliarde pentru al doilea).

Dar nivelul de indatorare publica a Greciei a continuat sa progreseze, ajungand la 185% din PIB in 2015. Singura solutie ar fi fost recunoasterea faptului ca Grecia a avut in 2008-2009 o chestiune de solvabilitate si restructurarea masiva a datoriei sale incepand cu acea data. Europenii au respins insa acest scenariu.

In sfarsit, criza elena ne obliga sa regandim natura regulilor de politica economica care trebuie respectate in interiorul Uniunii monetare. Guvernul premierului Alexis Tsipras a acceptat ca UE sa stabileasca pentru Grecia obiective macroeconomice (excedent bugetar primar, excedent extern...), dar a refuzat sa-i fie dicatate detaliile politicilor sale economice (nivelul pensiilor sau al salariului minim, numarul functionarilor, valoare TVA, privatizari...).

Intrebarea care se ridica este daca UE ar fi reusit sa controleze indeplinirea tuturor cerintelor sale, astfel incat sa fie evitat orice eventual derapaj?