Experimentul a început în anii '60, la Stanford, sub îndrumarea profesorului Walter Mischel, care, impreuna cu echipa lui, au testat sute de copii - cu vârsta între 4 şi 5 ani -, idenficand ceea ce pare acum a fi cea mai importantă caracteristică a succesului în viaţă. Fiecare copil era condus într-o cameră, unde, pe o masa se afla o apetisantă bezea. Inainte ca unul dintre expertii implicati in studiu sa paraseasca incaperea, ii spunea copilului ca, daca la intoarcere va gasi bezeaua la locul ei, va mai primi una drept premiu. In caz contrar, micutul nu primea nimic. Unii au rezistat tentatiei, altii nu.

Publicat în 1972, studiul a devenit cunoscut în literatura de specialitate drept "Experimentului bezelei". Concluziile interesante ale studiului au venit însă abia recent, la mai bine de 40 de ani, timp in care cercetătorii au urmărit evolutia copiilor, deveniti acum oameni in toata firea. Astfel s-a constatat ca micutii care au lasat bezeaua pe masa, refuzand o placere imediata, au avut rezultate mai bune la învăţătură, mai puţine vicii, parametri mai buni ai greutăţii corporale, au răspunsu mai bine la situaţii de stres, etc.

Acest rezultat ridică o întrebare interesantă: Au oare unii copii o capacitate înnăscută de autocontrol, fiind, prin urmare, mai predispuşi la succes? Sau această importantă trăsătură poate fi învăţată şi educată?

Pentru a afla raspunsul, o echipă de cercetători de la Universitatea din Rochester a decis să repete experimentul, dar cu o modificare. Înainte de a oferi bezeaua, cercetătorii au împărţit copiii în două grupuri. Cei din primul grup au fost expuşi, aleator, unor situaţii în care promisiunea nu era respectata. Spre exemplu, copiii au primit trusă mica de creioane colorate, desi asteptau una mai  mare, dar nu se ţineau de cuvânt. În acelaşi timp, cercetătorii şi-au ţinut mereu promisiunile în faţa copiilor din al doilea grup.

Apoi ambele grupuri de copii au fost supuse experimentului bezelei. Uşor de imaginat ce a ales majoritatea copiilor din grupul "inselat" de oamenii de ştiinţă: ei nu au avut niciun motiv să creadă că vor mai primi o bezea dacă nu o vor mânca pe cea de pe masa, aşa că au preferat recompensa imediată.

Copiii din al doilea grup, cei care au fost antrenaţi să perceapă că refuzul recompensei imediate are efecte pozitive, au asteptat rabdatori premiul. În acest caz creierul copiilor înregistra două lucruri: 1) merită să aştepţi recompensa ulterioară şi 2) am capacitatea de a aştepta.

Cu alte cuvinte, autocontrolul nu este o trăsătură predeterminată, înnăscută, ci se formează din experienţele cu care se confruntă micuţii. Efectele acestor experienţe de viaţă prin care copiii trec sunt aproape instantanee. La doar câteva minute după ce li se confirmau sau le erau înşelate aşteptările, în a doua etapă a experimentului au reacţionat în consecinţă.

Studiile prezentate indică faptul că secretul succesului constă în alegerea disciplinată de a ignora o recompensă imediată pentru o recompensă ulterioară substanţial mai bună (de exemplu nu ies în discotecă pentru a învăţa şi a-mi lua examenele). Importantă este şi concluzia că această capacitate nu este una înnăscută ci poate fi dobândită de oricine. În consecinţă, fiecare om dispune de armele succesului, ţinând doar de el dacă le foloseşte sau nu.