Astfel, mijloacele fixe vor fi scoase la vânzare, pe 23 august, la preţul de 19,560 milioane de euro plus TVA, în timp ce activele imobile – construcţii şi teren aferent de aproximativ 86 de hectare, constituie un pachet separat care au preţ de pornire de 16,995 milioane de euro. În cazul în care licitaţia nu va fi adjudecată, procedura va fi reluată în fiecare vineri.

Datoriile companiei CET (Centrala Electrică de Termoficare) Braşov SA se ridică, potrivit datelor publicate de lichidatorul Info-Dip Insolvency SPRL, la 403,215 milioane de lei (aproximativ 88,23 milioane de euro). Mai mult de jumătate din această sumă – aproximativ 290 milioane de lei – sunt datorii faţă de bugetul statului. Creanţele garantate sunt în valoare de 304,709 milioane de lei, în timp ce creanţele bugetare însuşite de debitoare sunt de 33,021 milioane de lei, iar cele chirografare de 65,483 milioane de lei. Cei mai mari creditori chirografari sunt Hidroelectrica, cu o sumă de 18,724 milioane de lei,  Societatea Naţională a Lignitului Oltenia – 8,187 milioane de lei, dar şi Compania Apa Braşov, care are de recuperat 7,765 milioane de lei.

 

Citeste mai mult pe Buna Ziua Brasov