"Adunarea Generală a Acţionarilor a demis Consiliul de Administraţie (de la CFR Marfă - n.r.) şi s-a ales un nou Consiliu'', au spus sursele citate de Agerpres.

Membrii noului CA sunt: George Buruiană (fost director general al CFR Marfă în perioada 1998-2001), Dan Toader (consilier în cadrul Ministerului Transporturilor), Dan Jianu, Mircea Biban, Alina Pârâială (director de cabinet al ministrului Transporturilor), Rodin Calomfirescu şi Elena Merticariu (consilier la cabinet secretar de stat).

Fostul CA era format din: Radu Liviu - preşedinte, George Buruiană, Bogdan - Ioan Constantinescu, Dan - Teodor Constantinescu, Ionuţ Georgescu, Vasilică Ţugui.

La jumătatea lunii mai, directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, a demisionat de la conducerea companiei, din motive personale, la o lună după numirea sa în funcţie.