Chelsea a deschis scorul prin Fernando Torres, care a marcat la capătul unei acţiuni personale, în minutul 60, însă Benfica a reuşit să egaleze prin Oscar Cardozo, în urma unei lovituri de la 11 m acordată de arbitru după un henţ în careu comis de Azpilicueta (min.68). Englezii au dat lovitura de graţie în prelungiri, prin Branislav Ivanovic, care a trimis balonul cu capul în poarta lusitanilor, din interiorul careului (min.90+3).

Absenţa îndelungată de la cel mai înalt nivel al fotbalului continental i-a motivat pe jucătorii Benficăi, care au căutat să-şi pună în valoare veleităţile ofensive încă din startul jocului. Lusitani au dominat cu autoritate prima repriză, pe parcursul căreia au avut mai multe ocazii importante de a deschide scorul, prin Cardozo (min.2, 32 şi 42), Gaitan (min.12 şi 33) şi Garay (min.15 şi 28). Chelsea a încercat să echilibreze jocul, dar Torres, izolat în atac, a fost anihilat cu uşurinţă de fundaşii lusitani şi pe fondul greşelilor tehnice ale londonezilor, care au expediat primul şut pe spaţiul porţii Benficăi abia în minutul 27, prin brazilianul Oscar. Chelsea putea deschide scorul în minutul 38, prin căpitanul Frank Lampard, şutul acestuia fiind respins cu dificultate de portarul Artur. Aceasta a fost de altfel ultima ocazie importantă a primei reprize, încheiată cu un scor alb.

După pauză, jocul a continuat în aceeaşi notă de dominare a portughezilor care, după ce irosesc o nouă ocazie, prin Rodrigo (min.50), reuşesc să introducă mingea în poarta lui Cech la faza imediat următoare, însă arbitrul a anulat golul marcat de Cardozo, pe motiv de ofsaid. Chelsea ripostează mai întâi prin Ramires (min.56), iar apoi prin Juan Mata (min.58), ale căror acţiuni au fost respinse însă de apărătorii portughezi.

În pofida cursului jocului, Chelsea reuşeşte deschiderea scorului prin atacantul Fernando Torres, la capătul unei acţiuni personale, în minutul 60. Bucuria englezilor nu a durat însă prea mult, Benfica reuşit să egaleze prin Oscar Cardozo, după o lovitură de la 11 m acordată pentru un henţ în careu comis de Azpilicueta (min.68). După restabilirea egalităţii jocul s-a încins, iar englezii au solicitat la rândul lor un penalty, la o acţiune în careu a lui Torres (min.75). Benfica putea trece din nou în avantaj în minutul 82, însă şutul lui Cardozo din afara careului a fost respins de sub bara transversală de Petr Cech. În finalul reprizei secunde, ambele echipei forţează victoria şi, după ce şutul lui Lampard a lovit bara transversală (min.88), londonezii au dat lovitura de graţie prin Branislav Ivanovic, care a trimis mingea cu capul în poarta lui Artur, în prelungiri (min.90+3).

Graţie acestui succes, Chelsea devine a treia echipă care reuşeşte să câştige în două sezoane consecutive atât Liga Campionilor cât şi Europa Leauge (fosta Cupei UEFA), după FC Liverpool şi FC Porto. Principalul merit pentru această nouă performanţă a londonezilor îi aparţine antrenorului spaniol Rafa Benitez, care a reuşit să resusciteze o echipă ce se afla în declin atunci când a preluat-o, în condiţiile în care a lucrat în toată perioada petrecută la Chelsea cu sabia lui Damocles deasupra capului, fiind contestat de suporteri încă de la sosirea sa pe Stamford Bridge, iar ulterior a pierdut şi susţinerea patronului Roman Abramovici, în urma unor rezultate contradictorii pe plan intern, riscând la un moment dat chiar să fie demis. Prin acest succes, tehnicianul spaniol a reuşit să confirme încă o dată calităţile care l-au făcut remarcat atât la CF Valencia, cât şi la FC Liverpool.

Benfica Lisabona a disputat cu această ocazie prima sa finală de cupă continentală după o pauză de 23 de ani, ultima sa prezenţă la acest nivel fiind consemnată în 1990, când portughezii au fost fost învinşi de AC Milan în finala Cupei Campionilor Europeni. Din 1962, când a cucerit ultimul său trofeu, Benfica a disputat în total şase finale de cupe europene, pierzându-le însă pe toate.

Atât Chelsea cât şi Benfica au ajuns în cea de-a doua competiţie europeană după ce au fost eliminate în faza grupelor Ligii Campionilor. În drumul spre finala Europa League, Chelsea a trecut de Sparta Praga (şaisprezecimi), Steaua Bucureşti (optimi), Rubin Kazan (sferturi) şi FC Basel (semifinale), în timp ce Benfica le-a elimiat pe Bayer Leverkusen (şaisprezecimi), Girondins Bordeaux (optimi), Newcastle United (sferturi) şi Fenerbahce Istanbul (semifinale).