Proiectul a fost propus in cadrul planului cincinal de dezvoltare economica, unde ocupa locul secund dintr-un total de 100 de prioritati ale Chinei. De altfel, unul dintre obiectivele strategice ale Beijingului ete de a deveni, pana in 2030, o superputere a tehnologiei, precizeaza Bloomberg, citand din expunerea ministerului chinez al stiintei.

In context, agentia aminteste ca, in ultimii ani, China afiseaza mari ambitii in Marea Chinei de Sud, una dintre cele mai folosite cai comerciale maritime din lume. In plus, Marea Chinei de Sud ascunde, se pare, importante rezerve de petrol si gaze naturale. In prezent, Chinei pretinde 80% din aceasta mare, precum si crearea unor insule artificiale, ceea ce amplifica starea de tensiune din relatiile cu Vietnam si Filipine.

Potrivit datelor Biroului national de statistica al Chinei, Beijing a reusit anul trecut sa stranga peste 200 miliarde de dolari, investitii de stat sau private, pentru acest proiect. Pe de alta parte, cheltuielile militare ale tarii se cifreaza anul acesta la aproximativ 145 de miliarde de dolari.

Anterior, autoritatile chineze au anuntat alt proiect de amploare: "Marele zid chinezesc subacvatic", care presupune instalarea unor senzori care sa suprinde orice miscare a submarinelor americane si rusesti.