In pofida speculatiilor legate de motivatia petroliera a interventiei americane din Irak, China a devenit, incepand din 2013, prima destinatie a exporturilor de titei ale acestei tari, absorband aproape jumatate din totalul lor.

Irak este principala tara unde grupul CNPC (PetroChina), lider national in extractii petroliere, a deplasat propria strategie de securizare a livrarilor peste hotare.

Importanta acordata resurselor irakiene a fost confirmata in noiembrie 2013, cand CNPC a adaugat in portofoliul sau, deja consistent, 25% din gigant camp petrolier West Quma 1, considerat al doilea cel mai important zacamant de aur negru din lume.

Pana in 2020, dezvoltarea diferitelor concesiuni va permite Beijingului sa ridice la 65 milioane tone de titei volumul provenit anual din Irak, adica mai mult de 10% din consumul total de titei al Chinei.

In aceste conditii, securitatea acestei surse de aprovizionare, in pofida alternativelor dezvoltate de petrolistii chinezi pe intreg mapamondul, din Rusia pana in Venezuela, ramane esentiala pentru responsabilii economiei chineze.

La acest joc politic se adauga altul de natura geopolitica, pe care Beijing nu il evoca, dar care este prezent in gandurile responsabililor chinezi. De cateva luni, autoritatile statului se confrunta cu reactivare a componentei islamist-extremiste a miscarii de independenta a marii regiuni autonome Xingiang.

Aceste grupari provenite din populatia uigura sunnita prezinta unele afinitati cu cei care, recent, au proclamat un califat in Irak. Prin urmare, preocuparea exprimata in mai multe randuri de oficiali chinezi privind securitatea si eventuala evacuare a celor aproximativ 10.000 de muncitori chinezi angajati in diferite proiecte in Irak, reflecta riscul unor rapiri cu scopul exercitarii de presiuni asupra Beijingului.

O situatia care ar genera pericolul unui amestec intr-o chestiune pe care Beijing o catalogheaza drept strict nationala.