Conform declaraţiilor directorului general al CEH, Daniel Andronache, dialogul cu oaspeţii chinezi dă speranţe mari că această companie va face investiţiile propuse la Termocentrala Mintia. „Reprezentanţii companiei chineze au dorit să afle cât mai multe informaţii şi au studiat cu atenţie caietul de sarcini pentru investiţia majoră care prevede retehnologizarea grupului IV şi realizarea instalaţiei de desulfurare la grupurile III şi IV. Suntem optimişti. Deocamdată, aşteptăm data de 26 septembrie, termen până când orice companie interesată în aceste investiţii poate depune oferte, investiţia fiind prezentă pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice. Noi vom studia ofertele şi vom discuta cu ofertanţii, în aşa fel încât să descoperim varianta cea mai bună pentru CEH”, a declarat Daniel Andronache.

Investiţia necesară la Termocentrala Mintia are o valoare de aproximativ 220 de milioane de euro. În cazul în care varianta finală va fi cea cu investitorii chinezi, Compania Naţională de Electricitate şi Inginerie din China va face toate lucrările necesare din fonduri proprii, urmând ca noi să restituim banii într-o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă de doar două procente.