Acest 4% este important pentru că de bine, de rău, îţi aduce un ban în plus, pe lângă pensia de stat, insuficientă şi nesustenabilă pe termen lung. Calculele arată că cele două pensii reuşesc să înlocuiască aproximativ 40% din venituri, după retragerea din activitate. E destul de puţin!

O contribuţie importantă ar putea veni din pensia privată facultativă, însă apetit pentru economisire nu prea există, aşa că tot ce înseamnă pensie, deocamdată, e legat de pilonul I şi pilonul II.

Problema legată de acest 4% este că e insuficient. Această contribuţie ar trebui să fie de cel puţin 10%, aşa cum există în multe state civilizate, pentru că la 4% mori de foame, după ce ieşi la pensie.

O altă problemă este că în ţara asta cu guverne de dreapta şi programe de stânga, există demenţi care vin şi spun: „Renunţati la pensiile private obligatorii!" sau „Nimeni nu garantează siguranţa pensiilor private!”

Unor astfel de oameni, nici matematica nu le-a plăcut dar nici tricolorul cu stemă nu îi deranjează.

Guvernele, câte au fost până acum, au refuzat cu obstinaţie să vorbească despre pensia de doi lei pe care mulţi o vor lua în 10 – 20 de ani. Însă ceasul ăla va veni!

Şi atunci, oamenii ăştia nu vor fi interesaţi de programe de guvernare, de politici comunitare sau de alte asemenea. Aceştia vor vrea un singur lucru: bani!

Aşa că acest 4% reprezintă o victorie, însă e una mică, simbolică. Pentru politicieni e clar că acest procent nu există: unii îl ignoră, iar foarte mulţi habar nu au ce e aia pensie privată şi cu ce se mănâncă!

Mai grav e că nici pe noi, contribuabilii, nu ne interesează cifra asta! Până acum am avut noroc cu FMI-ul şi cu alte câteva instituţii, care au ţinut cu dinţii ca acest sistem de economisire să existe. Însă norocul nu ţine o veşnicie!

Aşa că nu ar trebui să ne mire dacă în loc de o bătrâneţe cu excursii şi ieşit la restaurant, ne aşteaptă un scenariu gri, cu bani drămuiţi pe zile.

Asta e, atât putem!