Schimbarea regimurilor politice se lasa intotdeanua cu permutari in randul marilor companii de stat. Venirea USL a functionat dupa acelasi principiu si azi vedem ca multe dintre societatile aflata inca in subordinea Ministerului Economiei sunt conduse de persoane care au mai ocupat functia respectiva, la un moment dat. 


La Salrom, compania care detine monopolul productiei de sare din Romania, a plecat Gabriel Muraru, un apropiat al primarului PDL de Piatra Neamt, Gheorghe Stefan Pinalty, si a revenit Adrian Voicu, cel pe care il inlocuise la inceputul lui 2010. 

La Oficiul de privatizare din Ministerul Economiei a fost uns directorul de la Termoelectrica, Gabriel Dumitrascu, in timp ce la Conpet a revenit Liviu Ilasi, fost director in guvernarea Tariceanu. In Valea Jiului, Constantin Jujan, omul PDL, a lasat locul celui pe care l-a schimbat in 2009, Nicolae Dragoi. Un vechi sef, Daniel Andronache, s-a intors pentru a treia oara in fruntea Minvest Deva, dupa ce a mai ocupat functia in 2001-2005 si 2009-2010. 

In zona Olteniei, Oltchim Rm. Valcea, aflat aproape 20 de ani sub domnia lui  Constantin Roibu, este condus de Mihai Balan, nimeni altul decat directorul de 13 ani al CET Govora, Mihai Balan, unitate aflata perete in perete cu combinatul chimic. 

Marele Complex Energetic Oltenia a incaput in mainile lui Larurentiu Ciurel, fost director al CE Rovinari, centrala inghitita azi de CEO

In Valea Jiului, Nicoale Petroi este stapan peste centrala Electrocentrale Paroseni, dupa un intermezzo in vremea PDL. In aceasi situatie se afla si Tudor Petre, actualul director de la Electrocentrale Galati

La Transgaz, sef este Ioan Rusu, un director care a tot venit si plecat in functie.