Cvintupla campioană mondială a obținut victoria grație a două goluri marcate de fundașii centrali Thiago Silva (7) și David Luiz (69), în urma unor faze fixe. Golul columbienilor a fost înscris de James Rodriguez (80), din penalty, acesta fiind al șaselea pentru el la Mondialul brazilian, având șanse mari să cucerească titlul de golgheter.

Brazilia va juca în semifinale cu Germania, dar nu va putea conta pe căpitanul Thiago Silva, suspendat, în timp ce vedeta Neymar a părăsit terenul accidentat de Zuniga.

Brazilia a deschis scorul foarte repede, prin căpitanul Thiago Silva (7), care a reluat cu genunchiul de lângă Sanchez, după un corner executat de Neymar: 1-0.

Columbia a ratat egalarea în minutul 11, când Cuadrado a șutat foarte periculos de la marginea careului, dar balonul a fost deviat în corner.

Selecao a condus ostilitățile, a construit continuu, a avut o posesie mai bună și ocaziile cele mai mari.

Hulk a fost blocat în minutul 18 de Zapata, după care portarul Ospina a intervenit salvator la șuturile lui Hulk și Oscar (20). Fred a încercat o deviere la un șut tras de Marcelo (27), dar a fost imprecis, după care Ospina s-a opus din nou golului, la un șut al aceluiași Hulk (28).

''Los Cafeteros'' nu au reușit să producă pericol la poarta lui Julio Cesar, acțiunile columbiene stingându-se, în general, în preajma careului advers.

Neymar a semnat ultima oportunitate din prima repriză (44), o lovitură liberă de la circa 20 de metri, executată un pic peste.

În repriza a doua, columbienii au jucat mai ofensiv, au presat, în timp ce ''fotbaliștii auriverde'' au făcut un joc de așteptare, încercând să dea lovitura pe contre. O primă acțiune finalizată de echipa lui Perkerman a survenit abia în minutul 59, când Guarin a tras mult peste poartă. Jocul a căpătat caracter haotic, cu oaspeții precipitându-se în atac și cu brazilienii fragmentând jocul și încercând să țină balonul departe de propriul careu. Columbienii au marcat (67), dar golul lui Yepes a fost anulat pentru ofsaid.

Brazilia s-a desprins în minutul 69, când celălalt fundaș central ''auriverde'', David Luiz, a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale Mondialului, din lovitură liberă de la circa 30 de metri, în vinclul porții lui Ospina: 2-0.

Neymar a fost aproape să închidă conturile, dar șutul său cu efect din marginea careului a ocolit vinclul (73).

Columbia a revenit în meci după ce Bacca a scos un penalty în duel cu portarul Julio Cesar, iar James Rodriguez a transformat lovitura de pedeapsă: 2-1 (80). Rodriguez a ajuns la șase goluri la turneul din Brazilia, fiind golgheterul la zi al acestei ediții.

Echipa lui Pekerman a forțat egalarea până la final, atacând cu toate puterile, dar Brazilia s-a apărat bine. Columbienii au părut marcați de miza meciului în prima repriză, au crescut în joc spre final, dar s-au trezit prea târziu. Columbia a părăsește competiția cu capul sus, reușind cea mai bună performanță a sa, sferturi de finală, relateaza Agerpres in pagina electronica.