Caşcavalul şi iaurtul conţin E 260, carnea, crenvurşti, salamul şi muşchiul de porc conţin de la E 249 până la E 252, înclusiv E 621, considerat un E periculos. Nici pâinea n-a scăpat de E-urui. Conţine E 282. Iar sucul şi berea conţin E 220 şi E 338. În total, doza zilnică de E-uri ajunge la 20 de grame.

Dacă mâncăm cel puţin două produse care conţin aceeaşi aditivi alimentari, deja doza zilnică permisă este depăşită, iar sănătatea este pusă în pericol.

Combinaţia dintre E-uri şi unele substanţe din carne formează o adevărată bombă cancerigenă care afectează ficatul şi tubul digestiv.

După o masă copioasă bogată în alimente cu E-uri, un pahar de suc este exact ce nu trebuie, avertizează specialiştii. Mai ales că gustul de fructe vine din coloranţi şi arome.

"Alimentele industriale sunt create special în a duce la instalarea dependenţei. Dependenţa de ele o căpătăm din pricina faptului că ele sunt bogate în sare, zahăr şi grăsimi. De asemenea, E-urile supraorganoleptice - glutamatul monosodic - şi edulcoranţii intenşi - ciclamatul, aspartamul şi zaharina - sunt substanţele care îi fac pe oameni să-şi dorească permanent unele alimente şi să nu poată sta fără ele. Prin urmare, ar fi ideal să alegem alimente cât mai naturale, fără conservanţi şi să optăm pentru mâncarea gătită în locul semipreparatelor sau dulciurilor rafinate", susţine prof. dr. Mencinicopschi.

Consumul excesiv de alimente bogate în E-uri afectează şi aspectul fizic. Mai mult de jumătate dintre români declară că se confruntă cu problema kilogramelor în plus. Iar aproximativ un sfert suferă deja de obezitate.
 

Sursa: doctormenci.ro