"Acum trei luni, chiar președintele de atunci al PNL, Crin Antonescu, spunea despre o nouă Alianță DA că este imposibilă afirmând: 'Sunt lucruri care se poartă o singură dată, ca lenjeria'", a afirmat Scutaru.

Potrivit acestuia, alianța de guvernare PSD-UNPR-PC a făcut opțiunea continuării programului de guvernare USL, votat de români acum mai puțin de doi ani.

"Am dat înapoi pensiile și salariile românilor și am început să creăm noi locuri de muncă pentru românii condamnați la șomaj și sărăcie de PDL. Continuăm lupta noastră pentru familie, pentru dreptate socială și pentru echilibru. O luptă pentru români căreia noua alianță DA vrea să îi spună NU", a adăugat acesta.

În opinia sa, în prezent, "opoziția pare confuză".

"PNL a fost părăsit de cel mai performant premier al său, Călin Popescu-Tăriceanu și de 30 dintre parlamentarii săi, care și-au manifestat opțiunea pentru continuarea programului USL. Două alte voci publice importante ale PNL, Mircea Diaconu și Ioan Ghișe, au luat calea candidaturilor independente, pentru că nu se mai regăsesc în partid", a mai spus Scutaru.

Acesta apreciază că "un PDL confuz se absoarbe astăzi într-un PNL aflat în degringoladă, pentru a face uitată guvernarea sa nefericită și cinică din 2009-2012".

"Tot Crin Antonescu spunea acum trei ani: 'De pe scena politică trebuie să dispară această infecție care se numește PDL'. Constat cu tristețe că PDL a dispărut astăzi în PNL...Sau ce mai este astăzi cel mai vechi partid tânăr din România", a susținut Scutaru.

Liberalii și democrat-liberalii s-au reunit sâmbătă într-un congres comun pentru aprobarea statutului noii formațiuni rezultate în urma fuziunii și a noii alianțe electorale "ACL PNL-PDL" care va susține candidatul la Președinție, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.