"Vedem anul următor pe un trend ascendent în special bazat pe aceiaşi factori de creştere. În primul rând consumul privat va înregistra o creştere de până la 7%, faţă de anul anterior, fiind susţinut de mai mulţi factori. Pe deoparte avem majorările salariale din aparatul public, plus 25% în sănătate, plus 15% în educaţie, plus 10% pentru restul sectoarelor cuplat şi cu o creştere a salariului minim pe economie, în mai 2016, 19% care vine după alţi trei ani consecutivi de creştere anuală medie de 12%, dinamică pe care nu o vedem, din păcate, corelată cu un avans al productivităţii", a spus Guda.

De asemenea, potrivit sursei citate, un alt factor care susţine creşterea economică sunt investiţiile.

"Investiţiile sunt un alt factor susţinut de stimuli fiscali, pe deoparte de scăderea taxelor pentru dividendele plătite la 5%, taxe zero la profitul reinvestit către o clasă de active mai extinsă şi o scădere a contribuţiilor sociale cu 5%. Pentru 2016, Coface estimează o creştere a PIB de 4,2%, lăsând agricultura cu aport zero pentru că este impredictibilă", a precizat oficialul Coface.

În ceea ce priveşte anul trecut, compania estimează un avans al PIB de 3,9%. "În trimestrul IV din 2015 vedem o accelerare a creşterii PIB ceea ce va duce în scenariul de bază la un avans PIB estimat de Coface pentru 2015 de 3,9%", a precizat Guda.

În toamna anului trecut, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în creştere la 3,6% proiecţia privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru 2015 şi a menţinut la 4,1% estimarea privind creşterea economică în 2016, noteaza agerpres.