Membrii Tiger 21, organizaţie din care fac parte 220 de antreprenori, investitori şi directori de companii cu active destinate investiţiilor de peste 10 milioane de dolari, au selectat Berkshire într-un sondaj anual. Apple, pe prima poziţie în precedenţii doi ani, a coborât pe locul al doilea, potrivit Bloomberg.

"Atractivitatea Apple a luat sfârşit. Berkshire Hathaway a rămas interesantă pentru oamenii care aveau acţiuni, dar în cazul Apple mulţi investitori au realizat că este posibil ca perioada cea mai bună a titlurilor să fi trecut", a declarat Michael Sonnenfeldt, fondator şi preşedinte al Tiger 21.

Preţul acţiunilor Apple este în scădere cu peste un sfert faţă de recordul atins în septembrie anul trecut, în contextul concurenţei tot mai ridicate înregistrate de companie pe piaţa smartphone.

Interesul investitorilor pentru acţiuni Berkshire arată satisfacţia acestora în privinţa strategiei de investiţii a lui Buffett, notează Bloomberg. Berkshire a crescut pe bursă cu 31% în acest an, în comparaţie cu un avans de 22% al indicelui Standard & Poor’s 500. Acţiunea s-a situat pe locul al treilea anul trecut, după ce a ocupat poziţia a doua în 2011 şi prima în 2010.

Top cinci în preferinţele investitorilor americani din acest an este completat de acţiunile fondului iShares MSCI EAFE, urmate de cele ale producătorului de cipuri Qualcomm şi de cele ale SPDR S&P 500 ETF Trust, scrie Mediafax.