Directorul general al companiei private de tehnologie spaţială, Elon Musk, a declarat anterior că lansarea nu va fi reluată înainte de septembrie, ca urmare a acestui accident.

"Reluarea zborurilor durează mai mult decât ne-am planificat iniţial", a declarat Gwynne Shotwell, director de operaţiuni, la o conferinţă pe teme spaţiale la Pasadena, California, precizând că va fi vorba despre "câteva luni".

Explozia a distrus ceea ce urma să fie o misiune de rutină spre ISS iar pierderile pentru NASA au totalizat 110 milioane de dolari.

Miliardarul Elon Musk, co-fondator al Tesla, producător de maşini electrice de lux şi patron al companiei de plată online PayPal, a dat asigurări că SpaceX nu a avut nici un accident în şapte ani de funcţionare, până la cel din iunie anul acesta.

Gwynne Shotwell a menţionat, la rândul ei, că actualmente inginerii se preocupă de detectarea şi a altor probleme tehnice potenţiale ale aparatului de zbor.

"Ceea ce vrem să facem este luarea în considerare a lecţiilor învăţate din acest eşec", a spus ea la o conferinţă a Institutului American de Aeronautică şi Astronomie (The American Institute of Aeronautics and Astronautics, AIAA), relateaza agerpres.