"Concluziile acestei anchete", realizată de Brigada de anchetă veterinară şi fitosanitară, "au condus la menţinerea suspendării avizului sanitar" al depozitului vizat şi la "menţinerea sub control oficial a produselor depozitate sau care vor mai intra", a precizat ministerul într-un comunicat. 

Aprobarea sanitară pentru Spanghero SAS, suspendată în urma descoperirii cărnii cal în produse semipreparate, a fost restabilită parţial luni, pentru activităţile de producţie a cărnii tocate, de măcelărie, de pregătire a produselor gătite şi de tăiere a cărnii. 

Parisul a cerut de asemenea autorităţilor olandeze 'să comunice informaţiile privind ancheta derulată în depozitele prin care au trecut aceste produse', 'ţinând cont de rolul central care pare a aparţine unui comerciant localizat în Olanda', a menţionat ministerul. 

Carnea de cal, provenită din România, a tranzitat pentru o durată nedeterminată Olanda, după care a ajuns la Spanghero, din Castelnaudary, în sud-estul Franţei. 

Un amplu scandal afectează de câteva săptămâni industria agroalimentară , care a depăşit graniţele Europei, după ce, în Marea Britanie, a fost descoperită carne de cal în lasagna etichetată ca fiind de vită. 

Numeroase produse semipreparate au fost retrase din magazine din circa 15 ţări europene, dar şi din Hong-Kong.