Potrivit raportului de 180 de pagini, jumatate dintre cele 28 de mari anomalii climatice inregistrate anul trecut, au fost influentate de incalzirea globala. In acelasi timp, specialistii subliniaza ca factorul climatic nu a fost principala lor cauza, ci doar le-a sporit amploarea si intensitatea. 

Expertii au precizat ca urmele incalzirii globale au fost depistate in studierea furtunilor tropicale din Oceanul Pacific, in temperaturile de vara neobisnuit de ridicate din Europa, China, Coreea de Sud si Argentina, dar si in incendiile de padure din statul american California.

Documentul mentioneaza, de asemenea, ca schimbarile de clima au servit drept catalizator al secetei in Africa si Orientul Mijlociu, al caderilor de zapada din Nepal si al ploilor abundente care au revarsat raurile in Canada si Noua Zeelanda.