După ce a testat diferite sunete, cercetătorii de la Universitatea Soongsil din Seul au descoperit că un semnal de avertizare care ar imita măcănitului poate determina scăderea nivelului de zgomot din marile aglomerari urbane si, mai mult, ar fi mai "prietenoasă cu pietonii" în comparaţie cu claxoanele stridente şi agresive.

Oamenii de ştiinţă au remodelat dispozitivul clasic Klaxon introdus în 1908 şi au creat un sunet "de 110 decibeli sau mai mult" care seamănă cu un măcănit ce poate atrage atenţia oamenilor într-un mod mult mai puţin stresant. "În studiul nostru am utilizat sursa de sunet a claxonului istoric folosit actual, însă i-am adus unele modificări în ceea ce priveşte volumul şi, ritmul şi durata prin adăugarea unei comenzi de putere", a declarat conducătorul principal al cercetării, profesor Myung-Jin Bae.

"Noul claxon poate alerta imediat pietonii cu privire la pericol, dar în acelaşi timp reduce senzaţia neplăcută şi stresul provocate de sunet", a completat acesta. Un grup de 100 de ascultători a evaluat calităţile mai multor sunete în funcţie de factori precum nivelul de stres şi cel de zgomot, iar cel asemănător măcănitului a fost preferat, scrie agerpres.

Profesorul Bae a adăugat că un claxon mai puţin stresant poate contribui de asemenea la creşterea nivelului de siguranţă în trafic deoarece ar abate mai puţin atenţia şoferilor, mai arată sursa citată. Echipa de oameni de ştiinţă a prezentat aceste descoperiri în cadrul conferinţei "Acoustics '17" desfăşurată în Boston, Statele Unite, între 25 şi 29 iunie, eveniment organizat de Societatea Americană pentru Acustică.