'Nivelul acestor sancţiuni a înregistrat, astfel, o creştere considerabilă faţă de nivelul total al sancţiunilor din anii precedenţi (de 1,3 ori mai mare decât în anul 2014, 2,76 ori mai mare decât în 2013 şi de 7,93 ori mai mare decât în 2012). Din punct de vedere al tipului de încălcare a legislaţiei, 69,19% din totalul sancţiunilor aplicate a fost pentru un caz cu obiect multiplu (înţelegeri verticale şi o înţelegere orizontală), 9,49% pentru trei înţelegeri orizontale, 6,27% pentru 15 înţelegeri verticale, 1,24% pentru un caz de abuz, 13,8% pentru un caz de nerespectare a condiţiilor impuse printr-o decizie anterioară a Consiliului Concurenţei şi sub 0,01% pentru nefurnizare de informaţii', se arată în documentul citat de agerpres.

Potrivit acestuia, în 2015, autoritatea de concurenţă a finalizat 21 de investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă.

'Cea mai mare parte a investigaţiilor privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă finalizate în 2015 a fost reprezentată de înţelegerile anticoncurenţiale verticale. Patru din totalul investigaţiilor finalizate în 2015 au vizat atât încălcarea legislaţiei naţionale, cât şi pe cea a legislaţiei comunitare. Durata medie a investigaţiilor privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă finalizate în 2015 a fost de 4,98 ani, în timp ce mediana duratei a fost de 4,87 ani', informează CC.