Noua autostradă așteaptă acum doar primii șoferi, constructorul – Straco Grup este mobilizat cu toate resursele pentru a deschide traficul rutier pe Deva – Orăștie la termen convenit, cu reprezentanții beneficiarului lucrării - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, adica pe 10 mai.  

Proiectul – reprezentat de construcția variantei de ocolire de tip “Greenfield” – va scăpa orașele Deva, Simeria și Orăștie de o bună parte a traficului infernal de pe DN7 și va ușura drumul spre Ungaria, prin vama Nădlac, cea mai tranzitată de pe frontiera de vest. Cu atât mai mult cu cât intrarea pe noua autostradă se va face pe la est de Orăștie, cu intrare/ieșire la intersecția Simeria, pentru a colecta și traficul de pe DN66.

Realizată în principal cu fonduri europene, în baza memorandumului de finanțare între Comisia Europeană și Guvernul României, de asocierea Strabag AG – Strabag SRL si Straco Grup - noua autostradă măsoară 17,7 kilometri. Are două benzi pe sens (adică patru benzi de circulație de câte 3,75 de metri lățime), două benzi de staționare de urgență de 2,50 metri și o zonă mediană de 3 metri lățime.

Constructorul a ridicat 12 poduri și pasaje superioare, cu o deschidere minimă de 24 de metri, 72 de podețe și a amenajat zone de odihnă amplasate pe fiecare sens al autostrăzii. În plus, noua autostradă este prevăzută cu zone de odihnă pe fiecare sens al autostrăzii, la est de podul peste râul Orăștie.