Ministrul a precizat că maniera de plată a contribuţiilor se va schimba pentru că în prezent sunt foarte mulţi angajatori care nu plătesc asigurările sociale ale angajaţilor.

"Schimbăm maniera în care plătim pentru că, din păcate, sunt foarte mulţi angajatori care nu plătesc asigurările sociale ale dvs. De exemplu, vă angajaţi mâine într-o firmă şi vă treziţi în situaţia în care angajatorul poate să nu vă plătească contribuţiile - acum stopajul la sursă nu mai este pedepsit penal. Sunt situaţii în care foarte mulţi dintre angajaţi şi aici o să vedeţi iarăşi o schimbare de optică inclusiv pe ceea ce înseamnă modificarea legislaţiei: nu mai tolerăm sub nicio formă munca la negru sau munca la gri", a explicat ministrul Muncii.

De asemenea, Vasilescu susţine că prin noile modificări nu se doreşte creşterea ajutoarelor sociale, ci dimpotrivă se oferă mai multe posibilităţi pentru angajarea oamenilor, dar şi posibilitatea ca angajatorul să fie corect.

"Ne-am opus la Legea prevenţiei ca să intre şi controalele de la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi să se supună acestei legi a prevenţiei, în sensul că vine ITM-ul mâine vă controlează pe dvs ca angajator şi vă găseşte cu 3-4-5 angajaţi care sunt la negru şi vă lasă o perioadă de 5 zile, aşa cum v-ar lăsa ANAF-ul ca să vă puneţi actele la punct. Nu există aşa ceva, pentru că acei angajaţi care lucrează la negru dvs îi nenorociţi pe viaţă ca patron, în sensul că nu le plătiţi contribuţiile, ei nu vor beneficia de pensie, ei nu vor beneficia de şomaj, ei vor fi pur şi simplu pe spinarea statului la ajutoarele sociale. Ori noi nu ne mai dorim acest lucru. Nu vrem să mai creştem ajutoarele sociale, noi vrem să dăm posibilitatea oamenilor să se angajeze, iar angajatorului să fie corect", a mai spus şeful de la Muncă.