'Coreea de Nord a lansat după-amiază un proiectil neidentificat dintr-o locaţie situată în apropiere de Pukchang', a anunţat, într-un comunicat, Statul Major Interarme sud-coreean.

Potrivit armatei sud-coreene, o rachetă a zburat aproximativ 500 de kilometri şi ar fi căzut în largul coastelor de est nord-coreene. Coreea de Sud şi SUA efectuează o analiză detaliată a acestei lansări, potrivit unei declaraţii a Statului Major al armatei sud-coreene. Phenianul a lansat săptămâna trecută o rachetă cu rază medie de acţiune, Hwasong-12.

Japonia a protestat ferm faţă de lansarea duminică de către Coreea de Nord a unei rachete balistice, a declarat secretarul şef al cabinetului premierului nipon, Yoshihide Suga, precizând că Tokio nu poate tolera actele repetate de provocare ale Phenianului.

El a menţionat că racheta a fost lansată în jurul orei 07.59 GMT de pe coasta de vest a Coreii de Nord spre Marea Japonia şi este posibil să fi căzut în afara zonei economice exclusive a Japonie, fără a provoca daune navelor şi avioanelor din zonă, relateaza agerpres.