Preţurile şi tarifele mărfurilor nealimentare au avut creşteri peste medie în luna februarie, de 0,42%, fiind influenţate în principal de scumpirea cu 1,3% a combustibililor şi a ţigărilor - 0,5%. Cu excepţia produselor cultural-sportive (1,28%), preţurile pentru celelalte mărfuri din această categorie au urcat cu mai puţin de 0,3%.

În ciuda influenţei sezoniere, regăsită în scumpirea legumelor şi conservelor (2,91%), mai accentuată la cartofi (4%), preţurile mărfurilor alimentare şi-au limitat creşterea la 0,3%, ajutate de uşoare ieftiniri la unele produse de bază: ouă (5,9%), ulei (0,7%), zahăr (0,1%).

La fel ca în luna ianuarie, tarifele la servicii au avut cel mai redus avans, de numai 0,22%, dar în uşoară creştere comparativ cu prima lună a anului (0,1%). Cea mai amplă scumpire s-a consemnat la apă, canal şi salubritate (0,7%).

Total IPC exclusiv legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate, băuturi şi tutun s-a plasat în februarie la 0,16%, dar total IPC exclusiv produsele ale căror preţuri sunt reglementate s-a ridicat la aproape 0,39%.

Proiecţia Băncii Naţionale privind rata inflaţiei în 2013 rămâne de 3,5%, iar pentru 2014 este estimat un nivel al creşterii preţurilor de consum de 3,2%.

BNR estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului, urmând ca apoi să scadă, însă nivelul acesteia va depinde foarte mult de evoluţia preţurilor volatile, precum cele din agricultură.

Inflaţia a crescut în decembrie 2012, rata anuală de 4,95% plasându-se în afara intervalului de variaţie din jurul ţintei şi peste nivelul de 3,14% înregistrat în decembrie 2011.

Potrivit unor surse oficiale, BNR ar fi transmis însă experţilor FMI că estimează ratarea ţintei de inflaţie pentru acest an, din cauza ajustărilor preţurilor administrate, dar depăşirea intervalului vizat va fi mult mai mică decât în 2012.

"BNR a convenit cu FMI o estimare de inflaţie pentru finele acestui an de 3,7%, adică în afara intervalului ţintit, pe motiv că majorarea preţurilor administrate va avea un impact care nu poate fi contrabalansat de politica monetară fără să afecteze creşterea economică", au spus pentru MEDIAFAX, în urmă cu o lună, sursele citate.

De asemenea, BNR a anunţat FMI că nu va reduce în acest an rezervele obligatorii ale băncilor, nici la lei şi nici la valută, şi va menţine dobânda la 5,25% pentru următoarea perioadă.

Ulterior, guvernatorul BNR a afirmat într-un interviu în presa internaţională că următorul pas logic ar fi o reducere a dobânzii, dar o astfel de decizie nu va fi adoptată până când nu se confirmă intrarea inflaţiei spre intervalul ţintit.

Ţinta BNR pentru 2013 este de 2,5%, plus/minus un punct procentual.