Criza economică a generat în România tot mai multe situaţii în care unele persoane ajung la psihiatru cu stări  depresive (de diferite intensităţi) ce debutează după iminenţa şomajului / pierderii locului de muncă.  Statisticile oficiale arată că, rata şomajului  a fost în ianuarie de 7,3%, în creştere aproape continuă de la declanşarea crizei.

„În astfel de situaţii, importantă este vârsta. Pot să confirm că există un sector populaţional cuprins între 40 şi 50 de ani (un procent estimat de peste 39% din totalul şomerilor), cu vechime în muncă în medie în jurul a 20 de ani, cu un nivel mediu de calificare,  major afectat. Estimat numărul persoanelor în această situaţie care manifestă tulburări psihice s-a dublat în ultimul an. Primul episod depresiv apare de cele mai multe ori în intervalul a şase luni după pierderea locului de muncă şi poate reprezenta poarta de intrare în circuitul psihiatric, eventualii „candidaţi” pentru pensionarea medicală ulterioară pe caz de boală”, a declarat Simona Trifu, medic psihiatru al UMF Carol Davila. 

Specialistul, care a diagnosticat, monitorizat şi tratat până în prezent  peste 10.000 cazuri  a ţinut să precizeze că, tulburarea depresivă recurentă, cu debut (în concordanţă cu literatura de specialitate) puţin peste vârsta de 40 de ani este diagnosticul princeps întâlnit în cadrul reţelelor de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. 

„Acest fapt poate corela cu antecedentele personale ale celui în cauză (în cazul multora dintre ei mai regăsindu-se un episod depresiv cu circa 10 ani în urmă) şi / sau cu situaţia familială (a fi principalul susţinător financiar al casei). La aceasta se adaugă insuficientele posibilităţi oferite pe piaţa muncii referitoare la recalificarea / reîncadrarea pe alte poziţii” explica Simona Trifu.

  Dispoziţia, starea noastră sufletească de fond constituie tonul emoţional cvasiprezent, ce influenţează punctul de vedere, percepţia asupra sinelui, asupra celor cu care interacţionăm, precum şi asupra mediuliu în ansamblu. Ceea ce este actualmente îngrijorător e creşterea episoadelor depresive, de diferite intensităţi (ce pot varia de la uşor la major / sever) şi care reprezintă o combinaţie de vulnerabilitate structurală (biologică şi psihologică), peste care, momentul debutului este dictat de un trigger care actualmente este din ce în ce mai răspândit ca având implicaţii sociale. „Este de tras un semnal de atenţie asupra episoadelor depresive declanşate de iminenţa pierderii locului de muncă sau de intrarea în şomaj. Faptul în sine are implicaţii puternice, deoarece odată cu instalarea fenomenutlui,se diminuează semnificativ reţeaua de suport social a celui în cauză, incidentul reprezentând poarta de intrare în arealul psihiatriei. Se adaugă stigmatul social, care îngreunează printr-un cerc vicios ieşirea din depresie şi revenirea la dispoziţia normală”, spune dr Simona Trifu.
Specialiştii atrag atenţia că, după un prim episod depresiv, cei în cauză „aleg” inconştient lupta cu viaţa sau eticheta pensionării medicale, ca refugiu sau ca situație limită. Ceea ce urmează este o recuperare incompletă și o menținere în circuitul psihiatric, tratament de lungă durată, de cele mai multe ori exclusiv farmacologic, din cauza imposibilității asigurării la scală socială a consilierii unor astfel de pacienți. Următoarele episoade, denumite „endoreactive”, sunt declanșate de stressori din ce în ce mai mici, din aceeași arie legată de insuficiența de a fi apt de muncă și capabil de a-și susține familia. „Incapacitatea de susținere financiară a partenerului de viață și a copiilor se transformă în scurt timp în incapacitate de susținere emoțională a celor dragi, la care se adaugă sentimente de inutilitate, incurabilitate, devalorizare, pe care subiectul și le interiorizează”, trage un semnal de alarmă specialistul în psihiatrie.
La dimensiunea cauzelor sociale ale fenomenului se adaugă remanența unor mentalităţi care asociază stabilitate financiară cu onorabilitatea „capului de familie”, în sensul partriarhal al termenului. Acest fapt nu se mai suprapune peste concepțiile actuale de viață: o lume din ce în ce mai tranzientă, care cere schimbări mai frecvente ale locului de munca şi chiar ale profesiei.

„În ultimii ani m-am confruntat cu multiple situaţii ale tinerilor care, după ce obţin rezultate remarcabile la şcoli înalte și își crează un sentiment al valorii personale, descoperă o piaţă de muncă săracă, în perioadă de criză, unde nu își găsesc loc. Reacţia la acest factor de stress are toate trăsaturile componente ale unei depresii. Soluţia spontană este, pentru cei mai mulți dintre ei, emigrarea, ce adaugă la depresia iniţială drama dezrădăcinării, fenomenul schimbării în sine necesitând echipe de specialiști „psi” formați în tratarea tulburărilor emoționale consecutive”, adaugă dr Simona Trifu

Depresia poate fi o boală de sine stătătoare sau poate însoţi o altă tulburare somatică, fiind cunoscută ideea că în preambulul majorităţii tulburărilor somatice sau psihice poate coexista o depresie. Metaforic vorbind, „cauza cauzelor” în depresie este pierderea. Ne referim la pierderea unei fiinţe dragi, a unei poziţii sociale, a locului de muncă, pierderea unei proprietăţi investite afectiv sau chiar pierderea conceptului de sănătate ideală, de organism puternic, dominat de energie şi forţă.

• Date statistice:
Conform datelor prezentate de European Health for All Databases, cu o incidenţă a bolilor mintale de 1403,75 cazuri la 100.000 locuitori, România se află pe locul doi în Europa după Estonia cu 2057,27 cazuri la 100.000 locuitori în 2011.
Anual se raportează circa 300.000 de noi cazuri, ceea ce ne plasează pe locul 2 în UE.   Comparând cu primele date evidenţiate de Comunitatea Europeană privind România, o incidenţă de 613,79 cazuri la 100.000 locuitori şi 139.518 noi cazuri înregistrate în 1994, această creştere a incidenţei de  331%  şi de 215% a cazurilor noi raportate impune măsuri importante de prevenţie şi monitorizare a stării de sănătate mintală a populaţiei ţării noastre.
La nivel mondial, se estimează că aproximativ 83 de milioane de oameni sunt afectaţi de o boală mintală. Această cifră nu poate evidenţia nici pe departe scala reală a problematicii deoarece aproximarea nu ţine cont de persoanele peste 65 de ani şi numai un număr limitat de tulburări psihice a fost luat în considerare.