UE a interzis intrarea pe teritoriul statelor membre a mai multor oficiali rusi, inclusiv a comandantilor Flotei din Marea Neagra si a districtelor militare Sudic si Vestic. La randul sau, presedintele SUA, Barack Obama, a semnat decretul de punere sub sechestru a activelor mai multor functionari rusi. Dar, surpriza! Departamentul de stat nu stie daca persoanele vizate detin bunuri in SUA.

Acest prim pachet de sanctiuni are o valabilitate de sase luni. Normal, termenul este conventional, el putand fi oricand incalcat, daca Occidentul va considera necesar. In orice caz, seful diplomatiei poloneze, Radoslaw Sikorsky, a precizat ca embargoul economic va intra in vigoare daca Moscova va trimite trupe in Ucraina.
Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al diplomatiei americane, Jey Carney, a declarat ca administratia de la Casa Alba analizeaza cererea autoritatilor de la Kiev privind acordarea unui sprijin militar. „Examinam solicitarea guvernului si a militarilor ucrainean, dar atentia noastra este concentrata asupra masurilor pe care Rusia le-ar putea adopta in vederea detensionarii situatiei”, a subliniat Carney.

In acest context, Ucraina a anuntat ca intentioneaza sa solicite Rusiei suma de 80 de miliarde de dolari, care reprezinta compensatii pentru fostii depondenti ai Bancii de economii URSS, care si-au pierdut banii dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice. In replica, Moscova a avertizat ca poate cere Kievului 20 de miliarde de dolari pentru achitarea datoriilor URSS. Un lucru este insa cert: odata cu alipirea Crimeei, Kremlinul va reduce substantial cheltuielile pentru Flota stationta la Sevastapol, numai chiria ridicandu-se la peste 90 de miliarde de dolari pe an.

Usmanov renunta la actiunile Facebook si Apple

Pe acest fundal, agentia Bloomberg a anuntat ca omul de afaceri Alisher Usmanov a vandut actiunile detinute la Apple si Facebook. In schimb, intreprinzatorul rus si-a sporit participatia la companii din China. „Piata chineza inghite aproximativ 70-80% din totalul investitiilor noastre in firme straine de internet”, a explicat Ivan Streshincki, managerul grupului Usmanov USM Advisors LLC.

Potrivit spuselor sale, in portofoliu investitiilor in acest domeniu figureaza actiuni ale unor companii din China, precum Alibaba Group Holding Ltd, JD.com, si altele. Participatia la Facebook s-a ridicat la aproximativ 100 de milioane de dolari si a fost vanduta in decurs de un an prin reducerea treptata a acestei cote. „Speram ca aceste cheltuieli ne vor aduce venituri frumoase”, a spus Streshinski.

In opinia lui, dupa referendumul din Crimeea, piata rusa de capital va continua sa scada, ceea ce deschide noi oportuniti, precum achizitia de titluri Megafon sau Mail.ru Group. „Principala sursa de castig a acestor companii o constituie piata rusa, iar in Rusia oamenii nu vor inceta sa vorbeasca la telefon sau sa foloseasca internetul”, a apreciat omul de afaceri.

Comentand eventualele sanctiuni economice preconizate de UE si SUA, el a afirmat ca Metalloinvest si-ar putea reorienta livrarile de minereu de fier spre China si pe alte piete, daca va fi nevoie. „Suntem nelinistiti, fireste, dar nu credem ca pentru afacerile noastre consecintele vor fi catastrofale. Vom incheia contracte in ruble, yuani, sau alte valuate asiatice”, a concluzionat el.