Această mișcare de management nu afectează în nicun fel cifra de afaceri a Grupului, cifră care în 2014 are o crește de aproximativ 15% față de anul 2013, când creșterea a fost de 20% raportat la anul precedent (în 2012, Grupul înregistra o cifră de afaceri de 18 milioane de Euro). Trebuie menționat că în anul 2013 Grupul Romgermed a realizat investiții de circa 2 milioane de Euro, iar în anul 2014, pe lângă extinderea rețelei de Laboratoare și înființarea ROMGERVET, se apropie de final lucrările la unitatea spitalicească a Grupului Medical.

Extinderea blocată de instabilitatea regională
Ciprian Nicoară, Directorul General al Grupului Medical Romgermed, susține că orice plan de investiții are nevoie, în primul rând, de stabilitate regională economică și politică, de predictibilitate. „Nu se poate clădi nimic pe incertitudine și tensiune, iar problemele din Ucraina au un impact nefavorabil, afectând capacitatea de previziune și încrederea în bunul mers economic. Această percepţie negativă s-a consolidat în ultimele săptămâni și între oamenii de afaceri și în mediul bancar și, din păcate, nu doar că nu se întrevede o stabilizare, ci dimpotrivă. Toate pozițiile politice recente din spațiul UE și din Rusia indică o acumulare a tensiunilor.”

Conform lui Nicoară, extinderea unei afaceri are nevoie de energie şi entuziasm, dar acestea doar în completarea prudenţei şi a analizei perspectivelor de reușită. „Planul privind extinderea era corect. Ceea ce nu funcționează este climatul general politic, regional. Decizia Romgermed este de a aştepta clarificarea situației politice și stabilizarea evoluției economice din regiune”, susține el.

Decizia de amânare a extinderii nu afectează sub nicio formă evoluția financiară a Grupului Medical Romgermed. Analiștii companiei consideră că perspectivele pe piața internă sunt pozitive, de consolidare. Planul de extindere avea și încă are în vedere dezvoltarea afacerii și creșterea veniturilor, dar implică deopotrivă și realizarea investiției aferente. „Acum vom direcționa aceste fonduri pentru consolidarea capacităților de pe piața națională. Pentru Grup, evoluția pe piața internă se anticipează că va fi pozitivă și în acest an”, explică Directorul General Romgermed.

„Am considerat că Moldova și Bulgaria sunt piețe în maturizare, în curs de creștere -  pacienții devin mai informați și mai atenţi să selecteze calitatea, iar noi oferim un serviciu de calitate bazat pe experiența acumulată în ani de zile, pe investiția în specialiști și în aparatură nouă. În plus, exista la începutul anului și perspectiva unei evoluții economice bună la nivel european, iar acum, pe fondul instabilității generată de situația din Ucraina, și pe fondul stagnării economice în UE, optimismul s-a temperat. Extinderea unei afaceri, intrarea pe o piață nouă are, în primul rând, nevoie de stabilitate, de siguranţă, iar impresia generală de acum este, mai degrabă, de incertitudine”, susține Ciprian Nicoară.

Conform planurilor Grupului, în condițiile în care tensiunile din prezent vor dispărea și climatul pentru afaceri va fi unul sigur, planul de extindere va fi actualizat cu informațiile de la momentul respectiv și se va lua o decizie.

2014, creștere de 15% a cifrei de afaceri
Conform datelor financiare actualizate la 31 august 2014, Grupul Medical Romgermed se află pe o treaptă superioară a graficului de venituri. Se estimează o creștere a cifrei de afaceri cu până la 15%.

2015: laboratoare cu acoperire națională de 50% și finalizarea lucrărilor la spital
În ceea ce privește anul 2015, se va extinde rețeaua de laboratoare, target-ul fiind de a se obține o acoperire de 50% la nivel național. Tot la anul se vor  finaliza investițiile în spital, care va fi o unitate sanitară cu paturi, ce va derula activitatea specializată într-un domeniu neacoperit până în prezent de unitățiile private. „Investiția este în stadiu avansat din punct de vedere al lucrărilor, în paralel, derulându-se procesul de achiziție al echipamentelor și sistemelor ce vor constitui dotarea spitalului. Urmează ca anul acesta să fie finalizate negocierile și, implicit, comenzile legate de capitolul tehnic. Deoarece sunt echipamente de ultimă generație, chiar unice în România, putem afirma că întreg demersul inițiat de noi are un puternic caracter inovator, raportându-ne la piața de specialitate. Totuși, dat fiind procesul birocratic, laborios, de realizare a documentației și procedurilor privind activitatea, cu respectarea normelor specifice sectorului medical, întâmpinăm ceva întârzieri cu autorizațiile de funcționare. Și față de acest aspect ne exprimăm încrederea că întregul demers se va finaliza în timp util”, susține Ciprian Nicoară.

Conform Directorului General al Grupului, întârzierea față de momentul anunțat al lansării are o explicație clară: „Așa cum am menționat și cu alte ocazii, sistemul sanitar din România este perfectibil. Reprezentând parte din componența privată a acestui sistem, și noi trebuie să ne raportăm la problemele acestui sistem și să ne supunem procedurilor care, nu de puține ori, sunt greu de parcurs atât din punct de vedere logistic, cât și ca timp.”

Poziționarea față de concurență

Grupul Romgermed deține, în momentul de față, cea mai extinsă rețea de laboratoare din Romania (20 de laboratoare la nivel național), efectuând în 2013 peste 4.000.000 de analize. Compania oferă aceste servicii la un standard superior din punctul de vedere al calității, menținând, în același timp, prețuri accesibile. Efortul Romgermed este concentrat și către cea mai mare rețea de puncte de recoltare din București, unde deține 21 de puncte de recoltare proprii, situate în cele mai importante policlinici din oraș. De asemenea, compania a reușit să optimizeze considerabil timpul de eliberare a rezultatelor - accesibile pacienților în câteva ore!

Mai mult, strategia de înființare a ROMGERVET – laboratoare veterinare s-a dovedit a fi una bună la nivel investițional. „Romgervet, care a fost constituit ca cel mai mare laborator de analize veterinare din România, singurul de acest fel care lucrează după norme și standarde de calitate internaționale, se dovedește a fi o investiție inspirată. De când a fost deschis (15 mai 2014), a avut o creștere a cifrei de afaceri de peste 20% pe lună, ceea ce ne face să fim foarte încrezători în evoluția financiară favorabilă. Pentru anul 2015 ne-am propus să dezvoltăm o rețea de puncte de recoltare la nivel național, deoarece în momentul de față acoperim numai județele din jurul Bucureștiului”, spune Ciprian Nicoară.